Dan Voiculescu a pierdut procesul în care contesta verdictul de necolaborare cu Securitatea în cazul lui Traian Băsescu

Dan Voiculescu a pierdut procesul în care contesta verdictul de necolaborare cu Securitatea în cazul lui Traian  Băsescu

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au respins miercuri, ca nefondată, acţiunea lui Dan Voiculescu prin care acesta contesta decizia CNSAS din 2013 prin care s-a stabilit că preşedintele Traian Băsescu nu a fost lucrător sau colaborator al fostei Securităţi.

Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit Agerpres.

Dan Voiculescu a contestat, la Curtea de Apel Bucureşti, adeverinţa de necolaborare din octombrie 2013, prin care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a stabilit că preşedintele Traian Băsescu nu a fost lucrător sau colaborator al fostei Securităţi.

Voiculescu solicita anularea adeverinţei de necolaborare nr. 2584/22 octombrie 2013, dată de CNSAS în cazul lui Traian Băsescu.

Pe 22 octombrie 2013, CNSAS a emis o nouă adeverinţă (a patra) prin care a constatat că preşedintelui Traian Băsescu nu i se poate atribui calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii, după consultarea unor note referitoare la activitatea sa ca reprezentant al companiei Navrom.

"Adeverim, prin prezenta, că elementele (...) prezentate nu se circumscriu prevederilor art. 2 lit. a şi b din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, astfel, domnului Băsescu Traian, fiul lui Dumitru şi Elena, născut la data de 04.11.1951, în Basarabi, judeţul Constanţa, nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii", se arată în adeverinţa CNSAS, emisă pe 22 octombrie 2013.