Senatorul PSD, Dan Şova, a declarat că preşedintele executiv Liviu Dragnea este responsabil pentru pierderea alegerilor în calitatea sa de director de campanie. Şova a spus că preşedintele executiv trebuie să facă un pas înapoi, din proprie iniţiativă.
Dan Şova, fost purtător de cuvânt, a declarat că îl ştie bărbat pe Liviu Dragnea şi că acesta ar trebui să facă un pas înapoi, pentru a-şi asuma eşecul în alegerile prezidenţiale. Şova a spus că Dragnea este principalul repsonsabil, în calitatea sa de director al campaniei şi că alegerile nu au fost pierdute de liderii de filiale.
El a evitat însă să îi ceară explicit demisia, insistând că vor avea loc analize în următoarele zile. Întrebat dacă Victor Ponta ar trebui să demisioneze, Şova a spus: "Victor Ponta este preşedintele PSD şi premier. De-asta ai director de campanie".
Şova a mai spus că nu vede "fezabilă" ieşirea de la guvernare a PSD. "Va fi o anlaiză, dar mi se pare firesc să guvernăm până în 2016. (...) Guvernul guvernează în baza programului pentru care a luat vot în 2012".
În ceea ce priveşte victoria lui Iohannis în alegerile de duminică, social-democratul a spus că PSD acceptă rezultatul scrutinului. "Atunci când urnele vorbesc politicienii, trebuie să tacă".