Dan Perjovschi la Timișoara. Întâlnire într-un buncăr al activismului romantic, locul e plin ochii de tineret anti-sistem.
Un fum de țigară gros de poți să îl tai cu cuțitul, pe ecran se derulează istoria ultimelor decenii începând cu anii 80, istoria personală a artistului profund legată de o epocă în care cenzura era legea.
Imaginile sunt însoțite de explicațiile artistului. Imagini cu o Românie comunistă, gri, absentă parcă de pe străzile patriei însă refugiată în artă acolo unde aerul era mai respirabil. Anii 90 violenți, confuzi, pătimași, aproape de nerecunoscut într-un prezent în care cetățeanul s-a refugiat din agoră, refuzând orice legătură cu Cetatea, sau împingând în prim planul politicii ceea ce în ultimii ani a primit denumirea de politicianul-penal ori mafiotul politic. Intuiesc în privirea multora o anume confuzie, imaginile și discursul artistului nu susțin curentul anti-capitalist, anti-NATO, anti-orice și care e în mare vogă printre studenți, printre tineret mândria țării. Singurul lor loc comun cu Dan Persjovschi este chestiunea Roșia Montana. Dan Perjovcschi e însă ferm: ”Mie îmi e bine cu NATO!”. Din sală un tânăr spune că lui nu îi este, însă nimeni nu îl susține. Orele petrecute cu artistul care a marcat o epocă, și continuă să o facă, le-a dat o lecție vizuală din care înțelegi că istoria nu iartă confuzia.
Joe Biden la București. Numărul 2 al Administrației americane întâmpinat la aeroport de ștersul ministru de Externe care are ca accesoriu un buchet de flori. Biden s-a întâlnit cu ministrul Dușa care a ținut un discurs lung, plicticos, plin de clișee, poticnit. Ministrului Apărării Naționale îi tremura vocea, vădit chinuit de efortul de a vorbi în prezența vicepreședintelui Biden. În timpul vizitei oficialului american, premierul României participă la inaugurare unui sediu de primărie de comună într-un județ al țării. Globe-trotterul electoral nu își poate întrerupe traseul pe care aleargă cu limba scoasă de un cot spre Cotroceni. Dottore a confiscat campania pesediștilor la europarlamentare pentru sine. Premierul este peste tot: pe afișe, pe ecranele tuturor jurnalelor de știri, talk-show-urile de casă, pe mediul online. Nu îl găsim în dulapuri, sertare și sub paturile de acasă, în rest, Dottore este peste tot. Cu toate antecedentele sale în materie de dublu limbaj, de discurs anti-european, gafe diplomatice, lipsa de viziune și gargara guvernamentală nesusținută de nimic în plan concret, prim-plagiatorul țării conduce în sondaje.
Două evenimente aparent fără legătură. Cu toate acestea legătură este dată de otrava euroscepticismului, de nostalgiile comuniste, de amintirea unui trecut edulcorat care fac din România un teren propice pentru experimentarea curentelor anti-orice.
Capcanele trecutului pe de o parte și confuzia prezentului pe de altă parte. Fragilitatea construcției Uniunii Europene este, pe zi ce trece, tot mai evidentă. Fisurile nu se datorează doar rigidității instituționale, ci, mai ales, dispariției spiritului european. România este un câmp de bătălie pentru diferitele curente/interese menite să slăbească o Europă oricum destul de divizată. Într-un context atât de fragil, vizita lui Joe Biden este extrem de importantă pentru că flancul estic trebuie apărat, pentru că România astfel slăbită economic, politic și social este pionul din granița UE și NATO care poate fi/este culoarul/poziția strategică prin intermediul căruia Rusia își poate face jocurile în regiune. Provenind dintr-o ”cultură a traumei”, cum o denumește Dan Perjovschi, prezentul pare a nu fi înțeles. Românii par mai degrabă bolnavi de Sindromul Stockholm, tânjind după opresor, prizonieri ai unui sevraj al traumei.
Pentru observatorii scenei politice românești, și cu atât mai mult pentru americani, este evident că Guvernul ponta (cu p de la plagiat) driblează dorind să îi înșele pe aceștia dar și pe oficialii europeni, în încercarea de a păstra deschis culoarul spre Putin. Deși de când Putin a intrat cu bocancii în Ucraina discursul eurosceptic s-a temperat în rândul politicienilor români, otrava picurată în ultimii ani a prins în rândul tinerilor, și nu doar, dezamăgiți de o clasă politică incapabilă de performanță, ineficientă și nocivă.
Pe un astfel de teren, confuzia ideologică, lipsa de perspectivă socială, exacerbarea naționalismului găunos, devalizarea României de către mafia politică sunt devastatoare. Agresați de o realitate atât de dură, euroscepticismul nu mai este doar o atitudine critică, ci este mijlocul prin care Rusia își face jocurile în regiune. Istoria ne întinde capcana trecutului din care s-a șters răul și s-a păstrat disonant doar ceea ce nu agresează amintirea. Istoria însă nu iartă. Euroscepticismul e doar ușa prin care spectrul răului intră pe nesimțite, poate pentru că ”Dincolo de principiul plăcerii” e instinctul morții. Europa poate fi astfel îngenuncheată fără tancuri și fără gloanțe.
Recomandările noastre
