Dan Bittman, extrem de dezamăgit de situația din România: „Am învățat că nu prea contez în țara asta”
- Nicolae Comănescu
- 27 decembrie 2021, 17:52
Dan Bittman a vorbit despre controversele și criticile în care a fost implicat în ultimii doi ani, după ce a contestat multe dintre măsurile impuse de autorități.
Dan Bittman a fost foarte afectat pentru că în ultima vreme a fost pus la zid de diverse persoane. Tot scandalul a pornit în timpul pandemiei de coronavirus, atunci când artistul a făcut afirmații ce criticau restricțiile luate de autorități.
Dan Bittman, foarte afectat de criticile pe care le-a primit în ultima vreme
„N-am încotro. Am învățat în doi ani de zile că nu prea contez în țara asta, în sensul ca drepturi – drepturi în sensul că mi-a fost curmat, ca să zic, dreptul la muncă în ultimii doi ani și atunci mă adaptez, n-am încotro, am învățat. (…) Încerc să supraviețuiesc în limitele legii, că n-avem încotro.
Când se dă startul și scade numărul de infectări, e o lipsă de predictibilitate uriașă, parcă am fi așa la linia roșie și toată lumea începe să alerge, apar impresarii, sună, hai că se mai poate, hai cu 30% din sală, hai cu 10%, hai cu 50%… e o nebunie întreagă! Din păcate, da, e o strecurare din aceasta, o strecurătoare. Nu e foarte veselă situația…”, a spus Dan Bittman la B1 TV.
„Nu trebuie să ne sărim la gât unul altuia”
Solistul trupei Holograf este foarte supărat pentru că a fost pus la zid în condițiile în care și-a susținut câteva păreri. „Încerc să nu mă mai implic, adică se pare că e o problemă dacă ai păreri. În România trebuie să n-ai păreri, trebuie să stai, să taci, să îți vezi de ale tale. Eu am «greșit», mi-am spus o părere, lumea m-a luat, m-a făcut, m-a dospit așa în toate felurile, dar și lumea trebuie să înțeleagă că avem dreptul totuși la păreri fiecare în felul lui.
Nu trebuie să ne sărim la gât unul altuia, că până la urmă nu sunt eu cel care diriguiesc lucrurile aici în România, sunt cei care ne conduc și ei fac ce fac, e problema lor. Ei sper să răspundă, deși nu răspunde nimeni de nimic în România”, a mai afirmat Dan Bittman.