Dacian Ciloloş a fost prea blând cu Raed Arafat! Trebuia sa-i ceară demisia în sedinţa de guvern

Dacian Ciloloş a fost prea blând cu Raed Arafat! Trebuia sa-i ceară demisia în sedinţa de guvern

Prim-ministrul Dacian Cioloş i-a spus ardeleneşte, printre rânduri, lui Raed Arafat ca are o mare problemă, după ce s-a descoperit încă o dovadă că şefii ISU ştiau de clubul Colectiv. Şeful Guvernului trebuia să-şi pună o întrebare simplă în sedinţa de guvern de astăzi şi apoi să-i ceară lui Arafat să demisioneze.

Am sesizat în EVZ şi pe B1 TV încă din 1 noiembrie 2015 că instituţia de stat care poartă principala răspundere pentru dezastrul de la Colectiv este Inspectoratul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă. Cu toate acestea, zile în şir Raed Arafat a luat apărarea celor de la ISU.

Din prima seară, fără nicio verificare de bun-simţ pentru o persoană care ocupă o funcţie atât de importantă, Raed Arafat a decretat: „Pompierii nu ştiau de existenţa acestui club”.

Nu a spus „E foarte ciudat că ISU nu a fost în control, am cerut o anchetă internă şi aştept rezultatele”. Nu a spus nici măcar „Nu comentez până când nu văd un raport”.

Ne puteți urmări și pe Google News

A spus categoric: „ISU nu ştia!” şi apoi s-a răţoit la cei care observau că ceva nu este în regulă.

În topul vinovăţiilor, ISU este plasat imediat după patronii rapace ai clubului care şi-au ucis clienţii în cele mai groaznice chinuri pentru motivul simplu că au vrut să facă profit cât mai mare cu cheltuieli cât mai mici.

Legislaţia şi propriile proceduri ale ISU faceau imposibil ca ceea ce susţinea Raed Arafat să fie adevărat. Asta cu atât mai mult cu cât Pompierii fuseseră la in incendiu pe platforma Pionierul, la un club aflat uşă în uşă cu Colectiv. Situaţia era cu atât mai evidentă cu cât, atunci când a avut loc incendiul de la Salsa, patronii Colectiv au publicat anunţuri în care au spus că „incendiul de la Salsa nu afectează concertul de la Colectiv”.

Legea obliga ISU să facă un control temeinic acolo după un incendiu. Asta dincolo de toate obligaţiile procedurale ale inspectorilor care au zone arondate.

 

În ciuda acestei situaţii evidente, aproape o săptămână secretarul de stat a susţinut cu tărie minciuna sfruntată că şefii ISU nu ştiau despre clubul Colectiv.

O atitudine extrem de ciudată care arată că fie Arafat habar nu are care sunt procedurile sistemului pe care îl coordonează, fie are motive ascunse să protejeze nişte vinovaţi.

În 2 noiembrie 2016, după ce am studiat atent legislaţia, procedurile şi organigrama ISU l-am sunat pe Arafat încercând să înţeleg de ce susţine o minciună evidentă. Voiam să văd dacă e incompetent sau are alte motive să mintă.  Era uimitor să constat că e posibil să avem un secretar de stat total habarnist în privinţa sistemului pe care pretinde că îl coordonează cu maximă competenţă.

Foarte ţâfnos, secretarul de stat Raed Arafat m-a redirecţionat la un şef din ISU care s-a apucat să-mi citeze din declaraţiile lui Victor Ponta, într-o limbă de lemn demnă de Telejurnalul unde se făcea cultul personalităţii lui Ceauşescu.  

Omul nu a putut să-mi ofere nicio explicaţie cât de cât credibilă pentru situaţia care încălca grav întregul sistem de funcţionare al ISU. Ulterior, la o televiziune de ştiri, l-am auzit pe Arafat susţinând, în continuare, aceeaşi minciună sfuntată.  Pur şi simplu întreaga situaţie era total nefirească.

Apoi strada a explodat.

 

În iureşul iscat de protestele masive din stradă, demisia ulterioară a lui Ponta, numirea noului prim-ministru şi instalarea Guvernului Ciolos, Raed Arafat a tăcut mâlc în legătură cu situaţia ciudată pe care o proteja la ISU. S-a pitit după răniţii de la Colectiv, internaţi în spitalele din România şi apoi a dispărut undeva în ceaţă.

Nici după ce o anchetă DNA a dus la arestarea unor inspectori ISU, Arafat nu şi-a asumat răspunderea pentru situaţia revoltătoare din subordinea lui, pe care EL A ACOPERIT-O zile în şir.

Practic, Arafat a stat pe un munte de gunoi din vârful căruia a strigat că nimic nu pute în jur, deşi tot mai mulţi începeau să simtă mirosul greu de şpagă şi corupţie. De ce a făcut asta?

De ce, domnule Arafat? Aţi fost un prost naiv, pe care l-au dus de nas şmecherii corupţi din ISU sau sunteţi în cârdăşie cu ei?

Asta trebuia să-l întrebe prim-ministrul Dacian Cioloş pe tehnocratul Raed Arafat astăzi, după ce Cătălin Tolontan a publicat dovada că şefii ISU primeau chiar invitaţii speciale la concertele din Colectiv.

Dacian Cioloş a ales varianta eleganta a solicitării unui plan de măsuri „pentru ca aşa ceva să nu se mai repete”. A fost o greşeală gravă.

Arafat nu e la prima situaţie de acest fel. Când Aura Ion a murit de frig îngheţată în pădure nu şi-a asumat o răspundere de bun-simţ. Când s-a produs tragedia de pe Lacul Sutghiol a reacţionat exact la fel ca în cazul Colectiv. Şi sunt multe alte exemple similare care duc către concluzia că Arafat nu e doar un naiv, onest dar uşor de dus de nas.

Dacă era aşa, avea onestitatea să-şi recunoască limtele şi pleca plin de remuşcări după drama infiorătoare care a ucis deja 60 de oameni.

O persoană onestă abia ar putea să doarmă noaptea ştiind că e responsabilă moral pentru moartea a 60 de oameni, darmăite să mai stea cu nonşalanţă pe funcţia ocupată.

Dacian Cioloş poate să doarmă noaptea ştiind că îl păstrează în Guvernul „Străzii” pe Arafat care a acoperit şpăgarii criminali de la ISU din prima zi?

Cum s-a uitat astăzi în ochii răniţilor din spitalul pe care l-a vizitat ştiind că Arafat e tot acolo, în vârful muntelui de gunoi care pute acum până în toate colţurile României?