Cu o zi înainte de trecerea Legii prin Parlament deplîngeam pe cristoiublog. ro, sub titlul semnificativ, Discuțiile la Buget: Ca de obicei, un exercițiu de democrație autentică a fost transformat într-un exercițiu de democrație de fațadă, absența dezbaterilor de amploare în presă, pe scena politică, în Parlament la Bugetul pe 2019. Semnalînd că „în perioada în care a fost supus dezbaterii, nici un partid nu s-a implicat întro discuție serioasă despre filosofia Bugetului, despre politica Guvernului exprimată clar de Bugetul pe 2019”, că niciun partid nu l-a discutat în forul colectiv de conducere, nici măcar PSD, partidul de Guvernămînt, conchideam:

„Cea mai importantă lege a lui 2019 a mers pe repede înainte. Ca de obicei, un exercițiu de democrație autentică a fost transformat într-un exercițiu de democrație de fațadă.” Intervenția mea își avea temeiul în axioma, valabilă chiar și în dictaturi, că Legea Bugetului e una dintre cele mai importante legi ale unui an politic. Aceasta deoarece Bugetul nu e o chestiune contabilicească, tipică unei firme de apartament, ci un Document care exprimă programul politic al unui partid. Scriam în comentariul respectiv:

„Bugetul e documentul de esență prin care un partid ajuns la putere sau deja la putere își concretizează Programul politic și mai ales Programul electoral. Raportul între venituri și cheltuieli ține, ca să dăm un exemplu, de filosofia politică a partidului de Guvernămînt și nu de mărunte calcule contabilicești. Guvernul Liberal al lui Dimitrie Sturdza, din 1901, venit după Guvernele conservatoare dedate la cheltuieli nebune, cum spune în Parlament ministrul de Finanțe Emil Costinescu, din partea PNL, aplică în cazul Legii Bugetului o sîngeroasă politică de austeritate. (…)

De programul politic al unui partid depind repartizările pe Buget (un partid axat pe naționalism acordă atenție deosebită cheltuielilor privind apărarea, unul axat pe populism, pe cheltuielile sociale, PCR-ul lui Ceaușescu exagera la capitolul investiții în dauna consumului), politica de taxe și impozite (relaxarea fiscală pentru clasa mijlocie e propusă de exemplu de partidele care pariază pe clasa de mijloc), măsurile de austeritate, ca în cazul Guvernului Sturza.” Și pentru a fi și mai convingător în pledoaria mea pentru dezbateri de amploare la Legea Bugetului, organizate nu numai în Parlament, dar și în presă, în societatea civilă, convocam pe marele publicist interbelic Nae Ionescu. Acesta publicase în Cuvîntul din 24 decembrie 1927 articolul Pledoaria d-lui Brătianu.

Scriam despre acest articol: „Ca de obicei în politica autohtonă interbelică, finele lui decembrie stă sub semnul discuțiilor la Buget. În 1927, Bugetul pe 1928 fusese propus Parlamentului de Guvernul Vintilă Brătianu. Vintilă Brătianu luase cuvîntul la încheierea discuțiilor despre Buget. Plecînd de la referirile premierului la politica generală a PNL, Nae Ionescu se grăbește să reamintească un adevăr cu valoare de axiomă în lumea modernă: «Discuția la buget îngăduie orice limite. Cumpănirea cheltuielilor și veniturilor statului nefiind decît traducerea în cifre a operei de gospodărire în tot completul ei, analiza unui buget nu numai din punct de vedere al balanțării debitului cu creditul, ci și din acela al izvoarelor de venituri, precum și al marilor capitole de cheltuieli, este analogă cu discuția la Mesaj, un buget fiind, cum am spus, răsfrîngerea politicei guvernului.

De aceea, în țările de veche tradiție parlamentară, unde camerele și ministerele nu sunt vecinic în febra agitată și inutilă a legiferării mereu radicale, parlamentele, cari se mărginesc cu precumpănire la dreptul de control, acordă o mare însemnătate acestor discuțiuni, dîndu-le adesea un caracter foarte general.» De precizat că Discuțiile la Mesaj, invocate de publicist, se constituiau într-un moment obligatoriu la deschiderea lucrărilor noului parlament rezultat din alegeri. Ședința de deschidere debuta cu Mesajul Regelui. Era vorba de un Document – redactat de premier, dar semnat și citit de Monarh – cu principalele misiuni de îndeplinit de către noul Guvern. Teoretic, erau sarcini trasate de Rege. Practic, erau angajamente luate de noul Guvern. Discuțiile pe marginea Mesajului atingeau astfel o problematică de politică internă și externă de un înalt nivel.

Cu aceste discuții sînt asemănate de Nae Ionescu cele care ar trebui să se petreacă la discuția de la Buget.” Nu o dată am scris că de a lungul Istoriei dezastrele au fost posibile, pentru că firea umană e incapabilă să-și imagineze uriașele monstruozități prin care se concretizează Răul. Primul Război Mondial a cutremurat conștiința omului minim civilizat. Cînd a luat sfîrșit Conflagrația, toată lumea și-a spus că așa sălbăticie nu se va mai repeta în Istorie. Și uite că n-au trecut nici 20 de ani și a izbucnit al Doilea Război Mondial. Infinit mai sălbatic decît primul. La începutul lui 2019, deplîngeam absența dezbaterilor la Legea Bugetului. Acum, la finele lui 2019, privind în urmă la acest moment, îmi vine să exclam: Doamne, prost eram!

Speram la începutul lui 2019 că viitorul Buget, cel pe 2020, va fi dezbătut pe larg în România zisă și democratică. Ei bine, Guvernul Ludovic Orban a decis să-și asume răspunderea pe Legea Bugetului. Un fapt unic în istoria României moderne, nemaiîntîlnit nici măcar în realitățile marqueziene din Caraibe, un incalificabil atac la adresa democrației, o gravă încălcare a Constituției. Îmi imaginam eu că va fi posibil un asemenea atac la adresa democrației, o asemenea sfidare pe față a Constituției? Dar nu numai atît. Bugetul, așa cum a fost el dat publicității, confirmă victoria Generalilor din Camarila lui Klaus Iohannis asupra societății românești. Se taie masiv de la Sănătate, de la Educație, de la Dezvoltare, pentru a se da cu nemiluita instituțiilor de forță din Sistemul care i-a adus lui Klaus Iohannis victoria la prezidențiale fără să fi mișcat un deget în calitate de candidat.

Incredibilele creșterile cu care s-au pricopsit instituțiile de forță ale țării sînt și ele un atac la democrație. Și așa instituțiile de forță sînt mari consumatoare de bani de la Buget. Să le dai în plus față de anii anteriori în condițiile unui Buget bazat pe depășirea limitei de deficit, e un act de iresponsabilitate națională. Că Guvernul își îngăduie un asemenea atac la democrație mai poate fi înțeles. Guvern marionetă al Președintelui, Șeful Generalilor din instituțiile de forță, guvernul Orban face ce știe el mai bine: Încalcă Legea fundamentală, pune la colț democrația. De neînțeles e însă lipsa de reacție a partidelor politice parlamentare. PMP și ALDE, două formațiuni al căror program se reduce la bacșișul de portar de hotel, au fost satisfăcute cu posturi în guvern și în fruntea regiilor bănoase pentru ibovnice și nepoți. După o mică bombăneală, USR a renunțat să mai protesteze.

Și-a spus cuvîntul spaima lui Dan Barna de diversiunea Oli Ardeleanu regizată de Servicii. Dar PSD ? Ce face PSD, principalul partid de Opoziție? PSD șovăie să depună Moțiune de cenzură la o asemenea sfidare a democrației. Poziția incredibilă a PSD poate fi explicate în multe feluri: De la spaima de anticipate pînă la căcăcioșenia care definește acest partid în ultimii ani sub conducerea lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și mai nou Marcel Ciolacu. Firește, liderii partidului vor continua să aducă mii de argumente în sprijinul deciziei de a nu depune Moțiune de cenzură. Nici unul dintre ele nu va reuși să ne convingă că un partid de Opoziție se poate abate de la misiunea sa principală: Cea de a veghea la respectarea democrației.

Depunerea unei moțiuni de cenzură e singura modalitate de a avertiza Guvernul Generalilor lui Klaus Iohannis că atacurile la adresa democrației nu rămîn nesancționate. Dacă PSD nu depune Moțiune de cenzură, Guvernul Meu Doi va fi încurajat să meargă mai departe pe cale guvernării timp de un exclusiv prin asumarea răspunderii. Altfel spus, prin punerea Parlamentului între paranteze. Dacă nu depune Moțiune de cenzură, PSD devine complicele gravei încălcări a Constituției de către Guvernul Orban.