Cutremur în Vrancea după seismul puternic din Grecia

Cutremur în Vrancea după seismul puternic din Grecia

Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs marţi dimineaţă, la ora locală 7.57, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, conform Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Seismul a avut loc la o adâncime de 138 de kilometri, iar localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (37 kilometri), Vălenii de Munte (49 kilometri), Târgu Secuiesc (53 kilometri), Săcele (54 kilometri) şi Râmnicu Sărat (56 kilometri).

În noaptea de luni spre marţi s-a produs un cutremur de magnitudine 5,2 grade pe Richter, în Grecia, la nord de Atena, fiind puternic resimţit în capitala Greciei, a anunţat pe site-ul său Institutul american de geofizică (USGS).

Potrivit USGS, epicentrul a fost localizat la 83 km nord-est de Atena, în apropierea oraşului Malesina, vizavi de insula Evia.

Observatorul geodinamic din Atena a evaluat seismul la 5,3, precizând că epicentrul a fost localizat în mare.

În România, cel mai mare seism din acest an s-a produs în data de 29 martie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 4,9 grade pe scara Richter.

Conform datelor INFP, de la începutul anului 2015, în zona seismică Vrancea, au mai fost înregistrate două cutremure cu magnitudinea de 4,6 grade pe Richter, unul având loc în data 24 ianuarie, iar celălalt pe 16 martie.

Anul trecut, pe 22 noiembrie, s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, mişcarea tectonică fiind cea mai mare înregistrată în România în ultimii ani.