Cumpără teren de la episcopie ca să aducă o firmă din Germania în Oradea. Investiție colosală

Cumpără teren de la episcopie ca să aducă o firmă din Germania în Oradea. Investiție colosalăSursa foto: Primaria Oradea

Cu 926.000 de euro va cumpăra Primăria Oradea 2,9 hectare de teren. A hotarât azi  Consiliul Local Oradea, reunit în şedinţă online. Terenul va fi cumpărat de la Episcopia Greco - Catolică de Oradea.

Primăria Oradea cumpără pământ să atragă un investitor german în parcul inteligent

Scopul e acela de a face mai atractiv parcul industrial de specializare inteligentă aflat la granița  cu comuna Sântandrei.Parcul industrial are acum 8,8 hectare. După această achiziție, Primăria Oradea speră că orașul va fi atractiv pentru o firmă din domeniul auto din Germania.

Florin Birta

"Pe suprafaţa de 12 hectare, suntem în situaţia să atragem un investitor german. Acesta, ar investi în total, în două etape, 81,5 milioane euro. Investiția  va genera 800 de noi locuri de muncă. În prima etapă, de doi - trei ani, va fi vorba de circa 35 milioane euro şi 400 de angajaţi. Iar în a doua etapă, de cinci - șapte ani, investiţia ar urma să ajungă la maturitate", a fost argumentul prezentat de primarul Oradiei, Florin Birta, în demersul de a-i determina să cumpere terenul. Fiindcă sunt clauze de confidențialitate, numele companiei pentru care este cumpărat terenul nu a fost dezvăluit.

Compania germană face demersuri ca să obțină ajutor de stat

Investiția de la Oradea a comapniei din Germania este condiționată, deocamdată, și de succesul demersurilor pe care nemții le fac pentru  obținerea unui ajutor de stat, necesar cofinanțării. Primul mul parc de specializare inteligentă din Oradea va fi destinat firmelor specializate în inovare, cercetare, dezvoltare experimentală, transfer de cunoștințe și tehnologicii care vor fabrica produse inovatoare. Așa suna, anul trecut, planul Primăriei Oradea în ceea ce privește acest obiectiv.

Pe lângă amenajarea parcului industrial, lucrările vor viza amenajarea accesului la viitorul parc inteligent, asigurarea rețelelor de drumuri. De asemenea, se fac lucrări pentru a asigura energie electrică, apă și canalizare, iluminat public. Costurile de amenajarea a celui de-al cincilea parc industrial din Oradea și primul „inteligent” sunt estimate la 31,7 milioane lei cu TVA inclus. Adică 6,3 milioane euro.Parcul de specializare inteligentă avea, încă de anul trecut, o finanțarea europeană de aproape 2 milioane euro asigurată.

Ne puteți urmări și pe Google News