Update - În urma publicării materialului, am primit următoarele precizări de la Abatele Fejes Rudolf Anzelm, prepozit-prelat al Prepoziturii Ordinului Canonic Premonstratens din Promontoriul Oradea:

„Instituția pe care o conduc, întemeiată în secolul al XII-lea, nu este o asociație informală, ci o Prelatură canonică cu personalitate juridică proprie, consacrată în ordinea dreptului public religios, a cărei existență este atestată juridic prin Legea nr.58/1928, Decretul-Lege nr.177/1948 şi recunoscută oficial de statul român prin Adresa nr.C/623/08.09.1997 a Secretariatului de Stat pentru Culte.

Acest statut este confirmat şi întărit prin Hotărârea Guvemului nr. 1218/2008. care consacră caracterul normativ al Codului de Drept Canonic pentru structurile ierarhice ale Bisericii Romano-Catolice in România. Astfel, nu ne aflăm in fața unei entități private, ci in prezența unei realități juridice şi ecleziale stabile, căreia statul îi recunoaşte expres caracterul public şi protecția legală asociată funcțiilor religioase consacrate.

Funcția mea de prepozit-prelat este o misiune canonică de drept public, instituită pe viață de autoritatea competentă a Sfântului Scaun, şi exercitată în mod continuu, oficial şi public în cadrul unei Prelaturi proprii, în conformitate cu normele canonice în vigoare.

Această funcție nu este una simbolicã sau administrativä, ci implică o autoritate jurisdicțională reală, exercitată din reşedința canonică stabilă a Prelaturii, respectiv mănăstirea consacrată în care funcționează această instituție.

Reşedința în cauză are statut juridic de sediu canonic permanent, iar obligația de stabilitate este reglementată de can. 665 §1 CIC, care interzice părăsirea acestui sediu mai mult de două luni fără o permisiune legitimă, dat fiind caracterul sacramental și conducător al funcției deținute într-un institut de viață consacrată de drept pontifical.

Această realitate juridico-canonică nu poate fi redusă la caricaturi insinuante sau la simplificări mediatice cu tentă manipulatoare, deoarece este protejată atât de dreptul canonic universal, căt și de regimul constituțional român, care recunoaşte autonomia cultelor și caracterul distinct al clericilor care conduc instituții de cult de utilitate publică.

Mai mult, în temeiul art. 11 alin. (2) și art. 29 alin. (5) din Constituția României, tratatele intemaționale ratificate, inclusiv Concordatul cu Sfântul Scaun, chiar dacă denunțat unilateral de regimul comunist, își mențin caracterul opozabil, nefiind niciodată revocat bilateral și nici declarat nul de către Sfântul Scaun, ceea ce înseamnă că efectele sale juridice rămân în vigoare în ordinea internă”.

(...)

Conform canoanelor 620—622 din Codul de Drept Canonic, abatele (abbas) este superiorul unei comunitäți religioase consacrate, cu autoritate jurisdicțională deplină asupra membrilor săi, echivalent, în raport cu conventul său, cu un episcop diecezan. Această calitate nu poate fi redusă la o figură decorativă sau la o prezență simbolică, ci reprezintă o funcție eclezlastică recunoscută oficial atât de Biserică, cât şi de stat.

Mai mult decât atât, in cazul meu nu este vorba doar despre calitatea de abate în sens strict, ci despre exercitarea unei funcții superioare: sunt prepozit-prelat ad vitam (praepositus et praelatus ad vitam), adică ales şi numit pe viață in fruntea unei Prepozituri canonic recunoscute, care deține în mod legitim o mănăstire proprie (monasterium sui iuris), afectată exclusiv cultului divin și consacrată în regimul rerum sacrarum, conform canoanelor 1205—1219 CIC.

Această calitate nu decurge dintr-o numire administrativă temporară şi nici dintr-un act civil de dispoziție, ci dintr-o instituire canonică solemnă, fundamentată pe existența şi continuitatea unei mănăstiri recunoscute - monasterium canonicum proprium — care constituie temeiul indispensabil şi condiția esențială pentru validitatea acestei funcții.

Această mănăstire, situată în imobilul din str. Roman Ciorogariu nr. 16 din Oradea, aparține în mod legal Ordinului Canonic Premonstratens, conform titlului de proprietate înscris în CF 3159 Oradea, consolidat prin Încheierea nr. 6757/21.06.1941 şi niciodată radiat legal.

Este vorba despre un aşezământ sacru cu folosință exclusiv religioasă, înregistrat ca atare în registrele bisericeşti, canonice și juridice, şi recunoscut în mod expres de autoritățile statului român ca având statut juridic propriu.

Această recunoaştere formalã a fost consfințitã prin Adresa nr. 623/FGA/15.09.1997 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, care confirmă nu doar statutul de persoană juridicã de drept public religios al Prepoziturii, ci în mod distinct și explicit statutul juridic propriu al mănăstirii în care funcționează aceasta.

Adresa nu vizează o simplă structură administrativă, ci consfințește în mod oficial realitatea juridico-canonică a unei mănăstiri consacrate, cu regim propriu, așezată în centrul funcției pe care o exercit.

Prin urmare, imobilul monastic nu poate fi tratat ca un bun civil sau imobil administrativ, ci ca un lăcaș sacru protejat de legislația cultelor și de dreptul internațional privind protejarea patrimoniului religios.

În virtutea acestei realități canonice și juridice, am fost ales în mod canonic de membrii Ordinului, confirmat de Abbas Generalis Ordfnis Praemonstratensis și de Congregatio pro Institutis Vitae Consecrafae et SDcietatibus Vitae Apostolicae a Sfântului Scaun, iar apoi consacrat în mod liturgic și juridic prin benedicțiunea solemnă din 21 aprilie 1999, celebrată de Exc. Sa tEpiscopul Tempfli losif. Această instituire canonică ad vitam este reglementată de can. 621-622 și 134 §1 CIC și conferă autoritate deplină asupra mănăstirii de drept propriu.

Statul român, prin recunoașterea dublă oferită — atât a Prepoziturii, cât și a mănăstirii — a integrat această realitate în regimul său legal prin Decretul nr. 177/1948 și Legea nr. 489/2006, iar funcția mea a fost inclusă în schema de salarizare prevăzută de Legea nr. 153/2017, la categoria clericilor cu funcții de conducere în instituții religioase de utilitate publică. Această salarizare nu este o formă de gratificație personală, ci reflectarea juridică a unei funcții publice religioase de drept recunoscut.

Prinurmare, oricetentativădeadiscreditaaceastăfuncțiesaudeatransformaevacuarea unui prelatconsacratdintr-omănăstirecuregimcanonicpropriuîntr-unsimpluactadministrativ de evacuarecivilă,constituieoviolareflagrantă aregimuluijuridica1cultelor, adreptuluicanonicși a drepturilor fundamentale. Funcția mea este exercitată public, legitim și pe viață, în virtutea unei autorități transmise canonic și a unei mănăstiri recunoscute juridic și protejate legal.

Așadar, calitatea meanuestedoaradmisăinvoluntar chiardetitlul articoluluidenigrator, cieste consacratăcanonicșijuridicînforme pecare niciocampanie mediaticănulepoateanula. A contesta această calitate înseamnă a contesta legitimitatea unei instituții religioase fundamentale, recunoscută de Sfântul Scaun, consfințită prin tradiție și protejată de legea română.

Abatele orădean a cerut retragerea ordinului de evacuare. Ordinul a fost emis în contextul unui proces pe care Primăria Oradea l-a avut cu Ordinul Premonstrantens.

Procesul avea ca obiect retrocedarea complexului de clădiri care include Colegiul Național  „Mihai Eminescu”. Ordinul a pierdut procesul pentru liceu.

Dar, cum cele cinci încăperi în care stă abatele au același număr cadastral cu C.N. Mihai Eminescu, aflate în clădirea mănăstirii, acestea reprezintă proprietatea municipalităţii.

Ordinul Premonstratens, acuzații pentru primărie

Primăria doreşte reabilitarea imobilului cu fonduri europene. În școală, una dintre cele mai prestigioase din Oradea, nu s-au făcut investiții de zeci de ani.

Ordinului Premonstratens acuză că Primăria Oradea a modificat cărţile funciare. Proprietăţile deţinute de Ordinul Premonstratens din Oradea includ mai multe clădiri emblematice din oraş şi din staţiunea Băile Felix, precum şi aproximativ 1.100 de hectare de teren.

Au fost zeci de procese pe rol pentru aceste imobile.

În 2022, Ordinul călugăresc catolic Premonstratens era declarat de primărie cel mai mare datornic la bugetul local al Oradiei.

Primăria a pus sechestru pe bunurile ordinului, după ce reprezentanţii acestuia nu au achitat în conturile municipalităţii suma de 4,5 milioane de euro, reprezentând o taxă de timbru într-un proces pe care Ordinul Premonstratens  l-a deschis împotriva statului român, prin Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care aparţin cultelor religioase din România, prin Guvern şi prin Ministerul Finanţelor.

Abatele din Oradea, apel la credincioși să se roage pentru a nu fi evacuat

„Vă așteptăm în număr cât mai mare luni seară, la rugăciunea/slujba Îngerul Domnului. Să arătăm împreună că iubim și apărăm Biserica — care suntem noi toți: credincioși și clerici, un singur Trup în Hristos”, a fost apelul lansat de contul Istoria Ordinului Premonstranten din Oradea, în numele abatelui Rudolf Anzelm Fejes.

Rugăciunea a fost menită să împiedice evacuarea din locuință a abatelui Rudolf Anzelm Fejes, conducătorul Prepoziturii Ordinului Canonic Premonstratens din Promontoriul Oradea.

Credincioșilor li s-au alăturat episcopul romano-catolic de Oradea, László Böcskei și fostul episcop Laszlo Tokes. Abatele a explicat, în cadrul unei transmisii online, că în 19 mai a primit din partea Primăriei Oradea, pe numele său, ordin de evacuare. Acesta a calificat însă somația ca având caracter „abuziv în formă, adresare şi conţinut” .

Abatele, nemulțumit că e tratat ca simplu cetățean în documente

„Primăria Oradea declară bun public chiar şi sacristia”, a explicat abatele. Acesta e nemulțumit că în documentele Primăriei e tratat ca simplu cetățean.

Chiar dacă în virtutea jurământului monahal şi a hirotonirii sale ca preot şi abate nu poate fi considerat așa.

Rudolf Anzelm Fejes a subliniat că mănăstirea, aflată lângă biserică şi lângă CN Mihai Eminescu, este un lăcaş recunoscut oficial de statul român încă din anul 1994, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte.

„Un edificiu cu un astfel de statut juridic, un loc de cult, nu poate fi trecut în domeniul public – a declarat monahul pentru hirado.hu. Toate acestea reprezintă o nedreptate strigătoare la cer” .

Acesta a comparat situaţia cu încercarea de evacuare a lui László Tőkés, la Timişoara, în 1989.