Episcopia Oradea, gata să arunce în stradă o familie cu un copil bolnav

Episcopia Oradea, gata să arunce în stradă o familie cu un copil bolnavSursa foto: wikipedia
În războiul pe care Episcopia Oradea îl duce cu preotul caterisit Ciprian Mega, o familie, cu un copil bolnav, ar putea fi victimă colaterală.

Somație de la Episcopia Ortodoxă Oradea

La începutul acestei săptămâni, Episcopia Oradea a anunțat că nu recunoaște căsătoriile și botezurile făcute în Biserica Sfântul Spiridon din Oradea de preotul Ciprian Mega. Episcopia i-a retras acestuia dreptul de a sluji și l-a caterisit. I-a cerut de mai multe ori să părăsească biserica pe care preotul a construit-o împreună cu enoriașii. Miercuri, 28 mai, Episcopia a trimis o somație preotului pentru a elibera un apartament al  Parohiei ”Sf. Spiridon”.

Sursa foto: Ciprian Mega

 

Este vorba despre  un apartament cu două camere, în cartierul Rogerius.  Apartamentul trebuie eliberat în cinci zile. "Încă din 2018, am hotărât, împreună cu Consiliul Parohial, să folosim acel spațiu pentru modeste binefaceri. În perioada construirii bisericii, având în vedere cheltuielile foarte mari și faptul că nu am beneficiat de vreun sprijin instituțional, l-am fi putut vinde. Cu suma obținută, s-ar fi acoperit, spre exemplu, jumătate din contravaloarea picturii din absida Altarului. Nu l-am vândut, ci l-am oferit, în continuare, celor aflați în nevoi. Unii și-au putut plăti utilitățile, alții nu, încât, adesea, am achitat noi toate cheltuielile", a povestit preotul Ciprian Mega.

În apartament stă o familie cu un copil bolnav

Familia care trăiește în acel apartament are o poveste impresionantă.  "De câțiva ani, în apartament locuiește o familie greu încercată. Din cauza vieții dezordonate, și-au pierdut, inclusiv, locuința socială. Fetița, singurul copil al familiei, astăzi adolescentă, a fost, din copilărie, diagnosticată clinic de medicul psihiatru. Prima tentativă de suicid a avut-o la vârsta de 13 ani, când a fost salvată și internată în spital o perioadă semnificativă. Au urmat alte episoade de acest fel", spune preotul Mega.
Adolescenta era elevă a liceului ortodox, iar creștinii din Parohia ”Sf. Spiridon” s-au adresat directorului instituției de învățământ, preot și vicar al Episcopiei Oradiei, pentru a găsi o formulă de a o ajuta pe această fetiță.

Preotul spune că el nu va scoate familia în stradă

Din spusele preotului, enoriașii au bătut la porți închise la conducerea Liceului Ortodox. "N-a schițat niciun gest. Lipsă totală de empatie! Am intervenit, i-am mutat în apartamentul comunității noastre, părinții fetiței și-au căutat de lucru. Cumva, situația s-a ameliorat, în timp. Episcopul Sofronie fusese informat despre acest caz social și cunoaște că familia este găzduită în apartamentul parohiei ”Sf. Spiridon”".
Cu toate acestea , episcopul a f[cut demersuri pentru a evacua familia prin biroul unui executor judec[toresc. ȚAstăzi, la ceas de praznic împărătesc, m-am trezit cu somația de a evacua o locuință pe care eu, personal, nu am folosit-o niciodată. N-aveți decât, tovarășe Drincec, să vă trimiteți gealații fără omenie, eventual însoțiți de jandarmi, să scoată această familie în stradă. Eu n-o voi face", a spus preotul Ciprian Mega.

Ne puteți urmări și pe Google News