Cumnatul lui Victor Ponta, în fața magistraților. Iulian Herțanu contestă mandatul de arestare preventivă
- Ionel Stoica
- 27 februarie 2015, 09:57
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) judecă vineri contestația la arestarea preventivă depusă de Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, cercetat de DNA într-un dosar legat de fraudarea unui contract finanțat din fonduri europene.
Iulian Herțanu a fost arestat preventiv pe 18 februarie. Contestație la arestarea preventivă a depus și omul de afaceri Vladimir Răzvan Ciorbă, potrivit Agerpres.
Potrivit DNA, Iulian Herțanu, acționar la SC Grossman Engineering Group SRL, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și pentru evaziune fiscală. Același acuzații au fost reținute și în cazul oamenilor de afaceri Mihail Marian Coman și Vladimir Răzvan Ciorbă.
În aceeași cauză, sunt cercetați sub control judiciar Mircea Cosma, președinte al CJ Prahova, și deputații Vlad Cosma și Sebastian Ghiță.
Acuzațiile se referă la modul în care a fost acordat în ianuarie 2012 un contract având ca obiect "Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic" de către SC Hidro Prahova SA Ploiești (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) Asocierii SC Grossman Engineering Group SRL — SC Euro Construct Trading 98 SRL.