Cum vede UDMR SCANDALUL Dragnea - Grindeanu

Cum vede UDMR SCANDALUL Dragnea - Grindeanu

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, astăzi, că cei care dețin majoritatea au dreptul să schimbe miniștrii și premierul.

„Moţiunea de cenzură este instrumentul majorităţii şi al parlamentarilor din orice grup de a controla, de a da jos Guvernul. Eu cred că un principiu trebuie să fie clar pentru toată lumea: cei care au fost votaţi şi deţin majoritatea trebuie să aibă şi posibilitatea şi dreptul de a schimba miniştrii, inclusiv, la un moment dat, premierul, dacă doresc. Ei acest lucru fac, ar fi fost bine să facă fără scandal, fără acest circ, dar rolul şi principiul trebuie să funcţioneze, indiferent cine asigură majoritatea. Acesta este punctul nostru de vedere, astăzi, mâine vom stabili, dar principiul trebuie respectat”, a declarat Kelemen Hunor, astăzi, la Parlament, potrivit agerpres.ro.

Întrebat dacă acest principiu de care a vorbit poate da de înţeles că UDMR va susţine moţiunea, Kelemen Hunor a răspuns că „nu ştiu unde vă duce cu gândul, nu am această capacitate de a ghici, deci e posibil şi această variantă dacă ne gândim la principiu. Oricum, noi avem o colaborare parlamentară de jumătate de an, din februarie, şi noi săptămânal ne întâlnim. Liderii se întâlnesc săptămânal, şi la Senat, şi la Cameră, şi noi ne întâlnim dacă nu săptămânal, de două ori pe lună cu domnul Dragnea, cu domnul Tăriceanu şi discutăm toate aspectele din politică. Eu m-am întâlnit şi cu domnul Grindeanu în calitate de premier. Deci, nu e nimic nou sub soare, nu ne întâlnim astăzi prima dată”.

Liderii UDMR s-au întâlnit, astăzi, atât cu premierul Sorin Grindeanu şi secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, cât şi cu conducerile PSD şi ALDE, respectiv Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dezvăluit, cu două zile înainte de votarea moțiunii de cenzură că membrii Coaliției de guvernare au deja pregătite mai multe variante de premier, pentru a le propune lui Klaus Iohannis.

Parlamentarii vor dezbate și vor vota, miercuri, moțiunea de cenzură împotriva premierului Sorin Grindeanu.