Cum va fi vremea de 1 mai. Prognoza meteo pentru 25 aprilie - 23 mai. ANM nu vine cu vești bune pentru începutul lunii
- Ramona Rotaru
- 26 aprilie 2022, 09:55
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vara se lasă așteptată, așa că începutul lunii mai va fi cu temperaturi sub cele normale pentru această perioadă și este posibil să plouă în toată țara.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 25 aprilie - 23 mai. Veștile nu sunt prea bune pentru jumătate din perioada prognozată, fiind anunțată temperaturi sub cele normale, iar șansele de ploaie sunt pe tot teritoriul țării. În a doua parte a lunii mai, lucrurile par să revină la normal, iar valorile termice înregistrează creșteri, apropiindu-se de cele normale. Potrivit meteorologilor, în unele regiuni ele vor depăși normalul perioadei.
Cum va fi vremea în săptămâna 25 aprilie - 2 mai
Meteorologii ANM nu vin cu vești prea bune pentru jumătatea e nord-vest a țării. Aici, temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale, fiind o vreme mai răcoroasă. În restul teritoriilor, valorile termice vor fi puțin mai ridicate, apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-estice.
Pentru cei care se pregătesc de minivacanța de 1 mai, nu uitați să puneți în bagaj și pulovere groase. Temperaturile din majoritatea regiunilor vor fi sub cele normale.
Prognoza meteo pentru săptămâna 2 - 9 mai
Începutul lunii mai vine cu valori termice în coborâre comparativ cu săptămâna anterioară. Dacă la final de aprilie în majoritatea teritoriilor temperaturile se apropiau de cele normale perioadei, în această săptămână înregistrăm scăderi. Vom avea parte de o săptămână răcoroasă, valorile termice fiind sub cele normale pentru începutul lunii mai. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării.
Vremea pentru săptămâna 9 - 16 mai
Temperaturile încep să înregistreze creșteri, astfel că valorile medii se apropie de cele normale pentru prima decadă din mai. Acest flux ascendent se menține la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele intracarpatice și la munte.
Prognoza meteo pentru săptămâna 16 - 23 mai
Cu cât ne apropiem de finalul lunii mai, cu atât temperaturile înregistrează creșteri. Valorile termice se vor situa peste cele normale, meteorologii ANM vorbind despre o săptămâna extrem de călduroasă. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea estică a teritoriului, au precizat cei de la ANM.