Prognoză meteo. Când scăpăm de frig. Veşti de ultimă oră de la meteorologi

Prognoză meteo. Când scăpăm de frig. Veşti de ultimă oră de la meteorologiPrognoza meteo / Sursa foto: Dreamstime.com

Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. România nu scapă momentan de frig, iar sărbătorile pascale vin cu temperaturi sub cele normale pentru finalul lunii aprilie. Începând cu data de 25 aprilie temperaturile încep să crească.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru pentru perioada 18 aprilie - 16 mai 2022. Potrivit acestora, românii vor mai avea parte de câteva zile friguroase, temperaturile fiind sub valorile normale ale acestei perioade atât de Florii cât și de Paști. Începând cu 25 aprilie lucrurile încep să se schimbe, iar temperaturile vor înregistra creșteri.

Vremea pentru săptămâna 18 - 25 aprilie

Pe întreg teritoriul României vom avea o săptămână friguroasă, cu temperaturi sub limita normală a acestei perioade. În zonele montane, valorile termice vor înregistra scăderi semnificative.

Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea estică a țării, iar în rest va fi, în general, apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 25 aprilie - 02 mai

Vremea se schimbă în cea de-a doua zi de Paște. Temperaturile încep să crească în întreaga Românie și se vor apropia de cele normale pentru această perioadă.

Precipitațiile vor fi deficitare în zonele montane, iar în restul teritoriului ele vor fi apropiate de cele normale pentru finalul lunii aprilie.

Cum va fi vremea în săptămâna 02 - 09 mai

Valorile termice se mențin normale pentru perioada estimată, anunță meteorologii ANM.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Prognoza ANM pentru săptămâna 09 - 16 mai

Mediile valorilor termice se vor încadra în cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării.

Cum va fi vremea de Florii și de Paște

Creștinii ortodocși se pregătesc pentru două mari sărbători. Meteorologii ANM nu au vești foarte bune. De Florii, pe 17 aprilie, vremea se va răci considerabil, fiind înregistrate temperaturi cu până la 18 grade Celsius mai puțin comparativ cu ziua precedentă.

„Până sâmbătă, mai ales în partea de sud, vest, sud-est a țării, vorbim de o vreme deosebit de caldă și dacă astăzi vom conta pe valori de temperaturi maxime de până la 22-23 de grade Celsius, mâine (vineri, 15 aprilie-n.r.) vorbim deja de temperaturi de 25 de grade Celsius. Aceste valori vor rămâne de interes pentru ziua de sâmbătă pentru partea de sud și sud-est a țării, pentru că în jumătatea nordică deja valorile de temperatură vor fi în scădere. Maximele nu vor depăși 14-15 grade Celsius. Va fi mai rece decât ar fi normal pentru a doua decadă a lunii aprilie”, a precizat directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, pentru Antena3.

Meteorologii ANM anunță înnorări în partea de vest, centru, nord și nord-est a țării, duminică fiind așteptate precipitații pe arii extinse.

Săptămâna 18 - 25 aprilie va debuta cu o vreme rece, însă de miercuri valorile termice vor începe să crească. De Paște, temperaturile nu vor depăși 20 de grade Celsius.

„Pentru ziua de duminică, sărbătoarea Sfintelor Paști, vom avea, de asemenea, temperaturi cuprinse între 10 până la 18-19 grade Celsius”, a mai spus directorul ANM.

Ne puteți urmări și pe Google News