Secretarul de stat Emil Răzvan Pîrjol, responsabil al Direcţiei de Turism din Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a declarat, la Constanţa, că vor fi elaborate norme pentru turişti şi hotelieri, care să confere acestora siguranţa sanitară necesară după deschiderea sezonului estival.

Potrivit acestuia, autoritățile vor ține cont și de reglementările stabilite de celelalte state europene, pentru ca turistul român sau strain să regăsească acelaşi nivel de siguranţă, oriunde s-ar duce ca să-şi petreacă vacanţa.

„Cu siguranţă vor fi măsuri şi pentru turişti. Ceea ce am elaborat împreună cu mediul privat au fost măsurile de redeschidere din punct de vedere operaţional pentru toată partea operatorilor, iar în discuţiile pe care le-am avut cu mediul privat vom elabora şi nişte norme pentru turişti care să le confere acea siguranţă sanitară de care au nevoie”’, a declarat Emil Răzvan Pîrjol.

Pentru păstrarea distanţei sociale șezlongurile vor fi aranjate, păstrând o distanță de doi metri între ele. De asemenea, la terase se va păstra distanţa fizică între clienţi, iar operatorii vor avea măşti şi mănuşi.

Secretarul de stat a mai afirmat că o comisie mixtă de control şi prevenţie va veghea la respectarea normelor sanitare şi la sancţionarea celor care nu le aplică.

„ Am făcut o comisie mixtă, de control şi prevenţie, de la Ministerul Sănătăţii, DSP, ANCP, inclusiv Ministerul Turismului, care va avea menirea, într-o primă fază de suport şi de prevenţie”, a afirmat Emil-Răzvan Pîrjol.

Pe de altă parte, secretarul de stat a spus că salvamarii vor fi obligați să respecte absolut aceleaşi reguli de igienă şi de distanţare fizică precum toţi ceilalţi operatori de pe litoral.