Compania menţionează faptul că, începând din luna mai, dacă nu vor exista noi restricţii, zborurile ar putea fi reluate pe ruta dinspre Timişoara spre Bruxelles Charleroi (Belgia), Paris Beauvais (Franţa), Barcelona El Prat (Spania), Dortmund, Frankfurt Hahn (Germania), Roma Ciampino (Italia), Londra Luton (Marea Britanie).

Totodată au fost introduse o serie de măsuri suplimentare, pentru a ajuta pasagerii şi echipajul să călătorească în siguranţă şi fără griji. Este  vorba de măsuri suplimentare de securitate pentru a susţine distanţarea socială pe parcursul îmbarcării şi un nivel crescut de curăţenie la bord.

Astfel, pentru a proteja sănătatea pasagerilor şi echipajului, călătorii ar trebui să efectueze check-in-ul şi orice achiziţie de servicii strict online, cum ar fi plata pentru bagaje adiţionale. În plus, echipajul de cabină va purta măşti şi mănuşi pe toată durata zborului şi va distribui şerveţele de igienizare fiecărui pasager.

Totodată, pentru cumpărăturile la bord se recomandă ca plata acestora să se realizeze prin mijloace contactless pentru a reduce la minimum contactul fizic. ”Wizz Air va continua procedura sa strictă de curăţenie zilnică, întreaga aeronavă fiind dezinfectată peste noapte conform recomandărilor în vigoare”, transmite operatorul aerian.