Alături de apă, ceaiul este cea mai consumată băutură din lume, la nivel global fiind consumate aproximativ 3,7 miliarde de cești pe zi. Consumul de ceai face parte dintr-o tradiție de 4.000 de ani din China, iar de câteva secole a intrat și în obiceiul europenilor.

Toată lumea bea ceai și toată lumea are o metodă preferată de preparare, considerând că este cea mai bună. Există o problemă care dă bătăi de cap iubitorilor acestei băuturi. Este vorba despre „spuma de ceai”, o peliculă de grăsime ce se formează pe suprafața băuturii, în fiecare cană, în special în cazul ceaiului negru.

Din istorie, primul manual de preparare a ceaiului a fost publicat încă din anul 792 d. Ch. Autorul este Lu Yu, un călugăr chinez care avea să devină „înțeleptul ceaiului”. Lucrarea sa, Cha Jing, este un tratat în 10 capitole despre cultivarea, prepararea și savurarea ceaiului. Manualul acoperă tot ceea ce se considera că trebuie știut, de la cel mai bun sol pentru cultivarea frunzelor de ceai până la poezii despre această băutură aburindă, după cum relatează popularmechanics.com.

Ulterior, au apărut și alte lucrări ori studii pe acest subiect, multe avându-i ca autori pe britanici. Cunoscut mai ales pentru cărțile sale în care expune pericolul totalitarismului, George Orwell, avea câteva opinii foarte clare despre cum se bea ceaiul. Și le-a prezentat într-un eseu intitulat „A Nice Cup of Tea”.

„Cum poți să te numești un adevărat iubitor de ceai dacă-i distrugi aroma punând zahăr în el?”, a scris  scris Orwell, fiind total în dezacord cu îndulcirea acestei băuturi. „Ar fi la fel de rezonabil să pui piper sau sare”, a continuat el.

Ultimul ghid de preparare a ceaiului

Poate că cel mai bun și mai cuprinzător ghid de preparare a ceaiului a fost elaborate de Societatea Regală de Chimie din Marea Britanie, în 2003. Organizația a prezentat procesul de pregătire, cu detalii meticuloase, de la timpul necesar pentru infuzarea plantelor (trei minute) și până la tipul de cană ce trebuie folosită.

În ceea ce privește subiectul legat de apariția spumei de ceai, ghidul britanic sfătuiește să se folosească apă dedurizată și filtrate. Și, în ciuda recomandării lui George Orwell pentru băutorii de ceai, sugerează că zahărul este un aditiv bun pentru a contracara astringența naturală a ceaiului.

Cum poate fi evitată spuma de ceai

La toată literatura existentă despre ceai și prepararea sa, în această toamnă a mai apărut o contribuție. Este vorba despre un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Nutriție și Sănătate Alimentară din Zürich, Elveția. Aceștia au publicat un material în revista „Physics of Fluids” în care tratează un anumit subiect, deranjant pentru majoritatea băutorilor de ceai. În special de ceai negru. Este vorba despre spuma de ceai care face subiectul studiilor de laborator de foarte multă vreme.

În anii ’90, un studiu a descoperit că pelicula rezultă în urma unei reacții dintre compușii vegetali naturali din ceai, numiți polifenoli, și carbonatul de calciu. Acesta este un compus specific al apei dure, care are un conținut ridicat de minerale.

În cadrul noului experiment, cercetătorii au rotit încet un disc metalic motorizat, numit reometru, pe suprafața unei căni cu ceai negru de Ceylon pentru a măsura rezistența și grosimea peliculei. Experimentul a ținut cont de duritatea apei, dar și de adaosurile obișnuite ale ceaiului, cum ar fi lămâia, zahărul și laptele.

Duritatea apei a avut efectul cel mai clar în privința apariției spumei de ceai. Cu cât apa este mai dură, cu atât mai persistentă este pelicula. Zahărul nu a părut să influențeze spuma de ceai, iar laptele contribuie la grosimea acesteia. Pe de altă parte, aciditatea lămâii o poate reduce sau chiar preveni.