Cum să vă întâmpinați invitații la o zi de sărbătoare. Minunatul lichior de cacao, o bucurie a simțurilor
- Lucian Ionescu
- 5 august 2020, 07:48
Lichiorul este o băutură alcoolică distilată ce conține diverse arome. Acestea pot fi de fructe, ierburi, condimente, nuci, cu sirop de zahăr, esențe aromate sau alți îndulcitori.
Primele lichioruri au fost preparate inițial în scop medical și aveau la bază diferite plante cu efect terapeutic. Călugării italieni au început să prepare astfel de lichiorui prin secolul al 13-lea, de când și datează primele rețete de preparare a unor astfel de băuturi.
Cacao a fost unul dintre elementele care au fost folosite pentru prepararea unei băuturi delicioase a cărei rețetă de preparare a învins timpul, fiind una dintre băuturile preferate chiar și în zilele noastre.
Iată una dintre rețetele vechi de preparare a lichiorului de cacao.
Rețeta este foarte simplă și se poate folosi și acasă fără să aveți o pregătire specială.
Incrediente: 1 litru de lapte, 1 kg de zahăr, 100 de grame de cacao și aproximativ 4-500 ml de alcool pur (depinde cât de tare vreți să fie). Din aceste cantități ies aproape 3 litri de lichior ceea ce este destul de mult.
Metodă de preparare
Zahărul și cacaua se amestecă împreună ca să se desfacă eventualii bulgărași.
Apoi se adaugă un pic de lapte și se amestecă toate astfel încât să nu se formeze cocoloașe. Nu durează mai mult de un minut, două.
Împreună cu tot laptele, compoziția se pune pe foc și, amestecând din când în când ca să nu se prindă de fundul oalei. Când amestecul dă în clocot se stinge focul și se lasă să se răcească după care se adaugă alcoolul. Dacă vreți ca lichiorul să nu fie foarte tare puteți să înlocuiți o parte din alcool cu vodcă.
Aici este partea cea mai frumoasă și mai plăcută. Gustați un pic, mai adăugați un pic de alcool, mai gustați un pic, turnați un pic de vodcă și tot așa până ajungeți la numărul de grade dorite. Dar aveți grijă să nu gustați prea mult pentru că lichiorul nu este încă gata.
După câteva zile aceasta va deveni cremoasă și va arăta perfect în pahare iar, dacă vă place, puteți să adăugați un pic de ness și veți obține o altă aromă delicioasă.