Sursa foto: arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Războiul civil din Spania (1936–1939) nu a fost doar o confruntare internă, ci și „repetiția generală” pentru cel de-al Doilea Război Mondial, atrăgând voluntari și aventurieri din întreaga lume.
Românii au făcut parte din acest conflict, înrolându-se ca voluntari. De la legionarii lui C.Z. Codreanu la comuniști, ca Valter Roman, câteva sute de români au participat la acest conflict sângeros. Presa vremii relata pe larg ce se întâmpla acolo.
Cum s-a desfășurat războiul civil
Războiul civil spaniol a izbucnit în iulie 1936 în urma unei lovituri de stat militare parțiale, conduse de generali naționaliști, printre care s-a impus Francisco Franco, împotriva guvernului ales al celei de-a Doua Republici Spaniole.
Conflictul s-a transformat rapid dintr-o criză internă într-o confruntare internațională prin procură. Naționaliștii au primit sprijin masiv în trupe și armament modern de la Germania nazistă și Italia fascistă, în timp ce republicanii au fost susținuți de Uniunea Sovietică și de voluntarii din Brigăzile Internaționale. Democrațiile occidentale au adoptat o politică oficială de neintervenție.
Pe parcursul a trei ani de lupte extrem de sângeroase, conflictul a evoluat ca un război de uzură marcat de atrocități comise de ambele părți. Naționaliștii au reușit treptat să cucerească teritoriile controlate de republicani, beneficiind de o disciplină militară superioară, de resurse constante. Dar mai ales de fragmentarea politică internă din tabăra adversă, unde comuniștii și anarhiștii se confruntau adesea între ei.
Războiul s-a încheiat la 1 aprilie 1939, odată cu căderea Madridului și a Cataloniei, deschizând calea către dictatura de aproape patru decenii a generalului Franco și lăsând Spania profund traumatizată și divizată.
Generalul Francesco Franco, dictatorul spaniol. sursa: Wikipedia
Comuniști și legionari în Spania
Printre acești voluntari, România a trimis grupuri de combatanți împărțiți de o prăpastie ideologică profundă.
De o parte, legionari (Mișcarea Legionară), care au luptat de partea forțelor naționaliste ale generalului Francisco Franco, și de cealaltă, comuniști sau socialiști, înrolați în Brigăzile Internaționale pentru a apăra Republica.
Echipa legionară și jertfa de la Majadahonda
Implicarea extremei drepte românești a avut un caracter profund simbolic și religios. În noiembrie 1936, o delegație de șapte lideri marcanți ai Mișcării Legionare, condusă de Ion Moța, numărul doi în ierarhia legiunii și Vasile Marin, a plecat în Spania. Scopul lor nu era înrolarea în masă, ci un act de solidaritate mistică anticomunistă și creștină cu forțele naționaliste.
Voluntarii români au fost integrați în Legiunea Spaniolă (Tercio). Prezența lor pe front a fost însă de scurtă durată. Pe 13 ianuarie 1937, în timpul luptelor grele de la Majadahonda, lângă Madrid, Ion Moța și Vasile Marin au fost uciși de un obuz. Se spune că acest proiectil a venit dinspre o unitate în care era înrolat și Valter Roman.
Moartea lor a fost transformată imediat de propaganda legionară de acasă într-un mit al martiriului. Trenul care a adus trupurile celor doi în România a fost primit de mulțimi uriașe. Funeraliile din București au reprezentat una dintre cele mai mari manifestări politice din perioada interbelică, consolidând radicalizarea tineretului de dreapta.
Comuniști din Brigăzile Internaționale
De cealaltă parte a baricadei, reacția stângii românești a fost mult mai numeroasă, deși s-a desfășurat în mare parte în ilegalitate, Partidul Comunist din România (PCdR) fiind interzis din 1924. Aproximativ 500 de voluntari români au plecat în Spania pentru a apăra guvernul republican în cadrul Brigăzilor Internaționale.
Spre deosebire de grupul legionar, aceștia erau muncitori, intelectuali sau emigranți politici aflați deja în Franța sau Cehoslovacia. În Spania, ei s-au remarcat în unități de artilerie și infanterie, cum a fost Bateria „Tudor Vladimirescu”.
Printre cele mai cunoscute personalități s-a numărat Valter Roman, viitorul tată al premierului Petre Roman, ofițer de artilerie de elită în tabăra republicană. Alți combatanți au fost Gheorghe Stoica și Petre Borilă, care ulterior au ocupat funcții cheie în regimul comunist de la București.
Valter Roman, tatăl lui Petre Roman. sursa: Arhiva EVZ
Pentru acești oameni, Spania reprezenta prima linie a rezistenței împotriva expansiunii fascismului european, o cauză pentru care mulți și-au dat viața în bătălii sângeroase precum cea de pe râul Ebro.
Impact istoric
Episodul spaniol reflectă fidel polarizarea extremă a societății românești interbelice. Din punct de vedere istoric, ambele tabere au folosit ulterior acest conflict în scopuri propagandistice.
După 1945, regimul comunist de la București a glorificat exclusiv experiența „voluntarilor din Spania”, transformându-i în eroi ai antifascismului, în timp ce memoria legionarilor căzuți a fost complet interzisă.
Războiul civil spaniol rămâne un studiu de caz despre modul în care ideologiile globale au transformat cetățeni ai aceleiași țări în inamici de moarte pe un front străin.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
Recomandările noastre
