Cum poți controla pofta de dulce. Alimente care te ajută să reduci consumul de zahăr
- Andra Puiu
- 11 septembrie 2022, 18:28
Pofta de dulciuri ne poate da bătăi de cap tuturor. Acest lucru se întâmplă mai ales dacă ești la dietă pentru scăderea în greutate sau dacă ai anumite afecțiuni care interzic consumul de dulce.
Potrivit unui studiu, realizat de Universitatea Princeton din Statele Unite, evitarea consumului de dulciuri, într-un mod radical, induce aceleași mecanisme ale stresului. De aceea, există alternative mai sănătoase la zahăr, care ne fac fericiți, notează Ukr.media.
Din fericire, pofta de dulciuri poate fi redusă cu anumite alimente gustoase și foarte benefice pentru sănătate. Mai mult decât atât, aceste alimente sunt destul de accesibile pentru bugetul oricărei persoane.
Dovleac, un dulce sănătos
Dovleacul se poate coace în cuptor sau în tigaie, ca un desert. De asemenea, dovleacul poate fi consumat și sub formă de supă. Conținutul său ridicat de zahăr este compensat de o cantitate mare de fibre. În plus, semințele de dovleac sunt extrem de benefice pentru sănătatea cardiovasculară. Dovleacul poate fi asezonat cu scorțișoară și copt.
În același timp, scorțișoara reprezintă un alt dulce sănătos. Așadar, pofta de dulciuri poate fi redusă și cu ajutorul scorțișoarei. Acest condiment se poate adăugă în deserturi, în ceaiurile din plante sau miere. Mai mult decât atât, consumul de scorțișoară scade valoarea glicemiei după mese. De asemenea, reduce pofta de dulciuri.
Morcovi, cartofi dulci și stevia
Pofta de dulciuri poate fi redusă și cu morcovi. Leguma are aceleași beneficii ca și dovleacul. Dacă este consumat crud, este și mai eficient pentru organism. Morcovul crud poate fi adăugat în salate sau în sucuri cu măr și lămâie.
În același timp, și cartofii dulci pot ajuta la reducerea poftei de dulciuri. Cartofii dulci au același mecanism de absorbție a fibrelor. Se pot prepara ca și cartofi normali copți sau fierți și condimentați după preferințe fiecăruia.
Un alt aliment care poate controla pofta de dulciuri este stevia. Este un îndulcitor natural, obținut dintr-o plantă originară din Paraguay. Folosește stevia ca înlocuitor de zahăr atât în deserturi, cât și în ceaiuri sau cafea și nu vei observa nicio diferență față de îndulcitorul normal. În plus, vei observa schimbări în ceea ce privește starea de sănătate, notează DC Medical.