Cum l-am așteptat treizeci de ani pe Godot și ne-am trezit că a venit Drulă

Era o fotografie în care la ”sosiri”, într-un aeroport, un tânăr avea atârnată de gât o pancartă pe care era scris numele celui așteptat, fără a fi cunoscut. Banal, am putea spune. Dar nu e așa, fiindcă pe pancartă, numele scris era … ”GODOT”!

Caut, de un timp, un sinonim mai puternic al termenului de ”nesimțire”, acordat în primă instanță ”politicianului” Drulă. M-am oprit pentru moment  la ”abjecție”, dar nu mi se pare relevant pentru a exprima într-un cuvânt tot ceea ce poate să inspire o asemenea formă de viață înghesuită de Creator parcă împotriva lui însuși, într-un moment nefast, într-o existență umanoidă. După ce am suportat șocul provocat de zicerea unui membru marcant USR, Lucian Viziteu, care declara pe față în comisia de supraveghere a SRI că el se află acolo să apere SRI de dușmanii săi, a izbucnit cea a lui Drulă. ”Din tot ce vedem, există o tendință de militarizare a societății - premierul Ciucă militar, Dl. Bode se comportă ca o miliție, după cum vedem în cazul Șercan. Se încearcă o semimilitarizare a societății, pe ideea că e prea multă democrație”

Tare, Drulă. Doar un ochi aruncat în presă și aflăm amănunte. Tânărul Cătălin este fiul lui Gheorghe Drulă. Gheorghe Drulă a fost numărul doi în firma Felix Telekom, controlată de generalul SIE  în rezervă Teodor Ilieș. Una dintre acoperirile lui Ilieş a fost aceea de diplomat în Elveţia. Acum generalul Ilieş face şi consultanţă pentru firmele de armament. Începând din 1995, acesta este numărul doi în firma Felix Telekom. În 2015, cu totul întâmplător, Drulă junior a fost numit consilier personal al prim-ministrului Dacian Cioloș, pe teme de infrastructură. Cred că e destul ca să ne punem întrebarea firească: ”Oare dlui Drulă junior atmosfera din timpul când creștea și era tânăr adolescent, amestecându-se cu personajele mature de mai sus, atmosfera din România nu i se părea militarizată?”

Nu că aș aștepta neapărat răspunsuri de la toți tinerii ”aparținători” ai Securității lui Ceaușescu, azi niște  urmași ai unor veritabili oligarhi români, adunați la ordinul tăticilor și al Statului Subteran, Elsa (organizație e care e bine să nu uităm!) & Soros, pentru a forma USR. Dar când îi văd, spilcuiți, slăbuți, bogați și școliți, de parcă ar fi crescut în incubatoare, dând lecții sau judecându-i pe români, mi se întoarce stomacul pe dos. Părinții și bunicii lor, belferii Securității de ieri, transformați azi în oligarhi neomarxiști stau și privesc satisfăcuți de faptul că un Drulă, un Voiculescu sau Năsui au reușit să înșele vigilența unui popor ”adormit”, cu minciunile lor seci, prezentate în locul ”carierelor” de prin străinătăți.

Majoritatea acestor Oligarhi români părinți, unchi, bunici de USR-iști s-au construit mai mult sau mai puțin după rețeta celor din Rusia, dar la un nivel mai adaptat României. Mai toți s-au îmbogățit ca ofițeri acoperiți sau nu ai Securității, trimiși de Ceaușescu să se infiltreze în ceea ce însemna până în 1989 industria putredului Occident. Oligarhii creați de Securitate, răspândiți prin Lumea largă, s-au îmbogățit pe banii și relațiile comerțului exterior al României, așa cum oligarhii lui Putin s-au îmbogățit exploatând resursele Rusiei. Acum îmi dau seama cât de naivi eram când așteptam ca investigațiile de fațadă să scoată la iveală așa-zisele ”conturi ale lui Ceaușescu”…

Cum a fost posibil? Simplu. O explicație extraordinară se află în celebra piesă de teatru a lui Samuel Bekett, ”Așteptându-l pe Godot”. Apariția acestor specimene de formă umană a fost posibilă datorită comportamentului acestui popor. Popor din care fac, și eu parte. A fost posibil fiindcă noi n-am fost destul de atenți.

Noi îl așteptam pe Godot. Dar a apărut Drulă cu ai lui. Șeful interimar al USR, Cătălin Drulă, a intrat în politică cu plasamente de 3.527 de dolari și a terminat, în toamna anului trecut, mandatul de ministru al Transporturilor, cu plasamente de 2,5 milioane de dolari. De asemenea, în 2016, când candida pentru primul mandat de deputat, Cătălin Drulă avea în conturi 83.000 de lei și 70.000 de dolari, iar în octombrie 2021 economisea 380.000 de lei și 650.000 de dolari. De când a preluat al doilea mandat de deputat, Cătălin Drulă a vorbit o singură dată în Plen. În ziua în care a depus jurământul.

Beckett a considerat ”Waiting for Godot” o piesă proastă, dar posteritatea a hotărât altfel, iar acum este privită drept cea mai mare piesă de teatru în limba engleză a întregului secol XX. În plus, iată, celebra piesă de teatru ne dă și nouă, românilor o cheie în care putem analiza ceea ce s-a întâmplat cu România în cei 30 de ani de așa-zisă democrație.

După cum arată titlul lui Beckett, actul central al piesei este așteptarea, iar unul dintre cele mai importante idei ale piesei este că nimic nu pare să se întâmple cu adevărat. Două personaje străbat întreaga piesă așteptându-l pe Godot, care nu vine niciodată. Estragon vrea în mod repetat să plece, dar Vladimir insistă să rămână, în cazul în care Godot chiar apare. Așa cum s-a întâmplat și cu românii… Ca urmare a acestei așteptări nesfârșite, atât Vladimir, cât și Estragon sunt „plictisiți de moarte”, așa cum spune Vladimir însuși. Atât Vladimir, cât și Estragon concluzionează pe parcursul piesei că nu este „nimic de făcut”. Ei se chinuie să găsească modalități de a-și petrece timpul, așa că ajung să discute tot despre nimic, inclusiv despre cum nu știu despre ce să vorbească, doar pentru a face ceva în timp ce așteaptă. Plictiseala personajelor de pe scenă aduce și plictiseala publicului.  La fel ca personajele publicul așteaptă în timpul piesei un eveniment major, care nu are loc niciodată. Pare că autorul introduce o viziune asupra lumii determinată de negație, de lipsa adevărului, a moralității, sau valorii, ci a sentimentului de alienare. Beckett sugerează, parcă referindu-se la dinamica socio-psihologică a românilor , - că acest tip de indiferență față de tot, față de durerea altora este ceea ce permite cercului vicios al suferinței să continue la nesfârșit.

Când dramaturgul francez Jean Anouilh a văzut premiera piesei la Paris în 1953, el a descris-o ca fiind „Gândurile lui Pascal interpretate de clovni”.

Sigur, piesa are multe interpretări, însă aceea care se potrivește României mi se pare mai importantă pentru reflexie. În raport cu ceea ce s-a petrecut la noi în cei mai bine de 30 de ani din 1989, și poate, parțial și înainte, este cea mai curată fotografie teatrologică și sociologică totodată, făcută devenirii unui popor.

Noroc că mai există unul dintre mesajele cheie din ”Așteptându-l pe Godot”, care este similar cu ceea ce găsim la Camus: puterea de a vedea absurditatea comică în mijlocul tragediei vieții și de a „continua”  mersul înainte, în ciuda a tot ce se întâmplă. Un fel ciudat în care Românul s-a salvat întotdeauna…

”Nu le trebuie celebrități, că ei sunt o unitate cvasimilitarizată, - spune Alina Mungiu, cea care îi cunoaște cel mai bine pe useriști -, le trebuie doar oameni care și-ar omorî și părinții ca să parvină și care par în Parlament sau la televiziune copii după același model de robot tras la indigo, recitînd orice, fără nuanțe afective, fără un strop de originalitate, li s-a dat un script unde zice că cine nu e cu ei e cu rușii și, deși nu deosebesc Harkovul de Rostov, o țin langa cu asta.

Pe ei i-am așteptat treizeci de ani, Românii? E o întrebare la care dacă nu dăm acum un răspuns, vom regreta amarnic.

”Din acest grup, continuă d-na Mungiu, unii, ca Vlad Voiculescu, Claudiu Năsui sau Cătălin Drulă, au în spate familii prospere prin firme descinse din Securitate, cum a documentat Marius Oprea, firme care iau contracte de la instituțiile de forță și astăzi, și care au deja ani buni de cînd s-au profilat ca noua generație de dreapta. Pentru acești oameni au lucrat o masă de voluntari, din care o parte au sperat și au reușit să parvină prin politică, acesta fiind motorul oricărei asocieri politice la noi, și o parte au fost pur și simplu fraieri. (…) De opinia europeană îi doare strict în cot. Au un asemenea tupeu că după ce au aranjat pe bani europeni să își facă campanie internă cu Monitor PNRR (mișcare riscantă, pentru care e posibil să dea socoteală cine și-a spus semnătura) strigau că nu iau nici un ban, deși iau pe declarațiile lor, nu pe ale altora.

Evident, sunt oameni de asemenea valoare că atunci când nu mai sunt miniștri redevin șomeri sau se duc în pozițiile ridicole unde așteptau vremuri mai bune înainte de 2016. E partidul din lume cu cei mai mulți doctori care nu au lucrat o zi în cercetare sau în știință. Acesta e doar grupul doctorilor din partid, că în rest există o mare trupă de oameni fără diplome sau diplome luate după zece ani. Ah, nu sunt citiți băieții ăștia despre politică deloc, legea de fier a oligarhiei de partid și toate acelea, sau complet cinici, dacă votanții sunt fraieri și vor să fie fraieriți, le dăm nu meritocrație, ci pe noi înșine. E drept că aveau ajutorul sistemului, de la televiziuni cu grade la reviste pentru intelectuali subvenționate din banii serviciilor, care nu pot arăta un bilanț curat”.

Doamna Mungiu, asemeni lui Samuel Bekett este un extrem de valoros dramaturg. Juriul Galei UNITER a desemnat drept “cea mai bună piesă românească” a anului 1992, piesa domniei sale ”Evangheliștii”. Dar românii, neștiutori, nu au prea avut ocazia s-o vadă pusă în scenă, pentru același motiv ”de ev mediu”  - subiectul extrem de controversat -, batjocorirea Religiei Creștine. Motiv pentru care chiar și unele teatre din străinătate au evitat proiectul. La noi în ţară încercările de montare a piesei au eşuat din pricina vulgarităţii scenelor care l-ar fi avut ca protagonist pe însuşi Mântuitorul Hristos. Acum, că dna Mungiu este expertă în ”elita” USR, mă aștept din partea domniei sale la o piesă de teatru de succes, cu personajele din ”noua politică” Românească: oameni fără Dumnezeu. Chiar merită!

Disperat de ireparabila pierdere a lui Vasile Cîțu, un userist implantat în PNL, Drulă sare la bătaie: ”Sunt oameni care, pe canale oculte, vor să pună o liniște de tip iliberal pe România și noi ne vom lupta cu ei. Nu trebuie să uităm rolul celor care sunt arhitecții și acum predau ștafeta. Arhitecții sunt Iohannis, sprijinit de politicianul Eduard Hellvig, care niciodată nu a încetat să fie politician. Un șef de serviciu secret nu ar trebui să facă politică. Iohannis și Hellvig îl păstoresc acum pe Ciucă ca să devină continuatorul proiectului Iohannis”.

Asta spune Drulă, ”politicianul de tip nou”, cel ce a permis instituțiilor, organelor să plaseze microfoane ”împrumutate” de la DNA Constanța, în biroul său ministerial, tocmai ca să-și provoace și să-și înregistreze partenerii de coaliție de la PNL. Același care alături de altă ”celebritate” USR-istă, Stelian Ion, au redctat ”Legea turnătorului la locul de muncă”, care a fost elaborată, sub forma unui proiect, de USR. Turnătorul, arhicunoscut de pe vremea fostei Securități, este numit pompos „avertizor” și va fi prezent și la Stat și la privat. Vom fi obligați să plătim salarii turnătorilor și să-i protejăm, mulțumită legii pentru care se zbat vlăstarele oligarhiei Securiste.

Asta este, în mare ce ne-a venit și ni s-a băgat pe gât în locul oricărui Godot pe care l-am așteptat. Așteptare care ne-a împiedicat să vedem cum oligarhii români ai lui Ceaușescu tind spre preluarea puterii politice în România. Sincer, ca pe majoritatea românilor, nu m-ar fi interesat de felul cum l-au trădat pe Ceaușescu, nici măcar cum și-au făcut averile, pe spatele României și al Securității, dacă ne-ar fi lăsat în pace și nu și-ar fi dorit să stăpânească din nou acest popor căruia i-au distrus fibra și destinul. Numai că ei vor să fie, iarăși ei, direct stăpânii politici peste poporul român.

Acesta este nenorocirea de a aștepta, ca popor, un iluzoriu Godot. Riști să te pomenești cu gașca de odrasle ale oligarhilor Securității ceaușiste, adunată în jurul lui Drulă, mai periculos decât cel mai rău Godot pe care ni l-am putut imagina.