Cum fentau canicula grecii și romanii în Antichitate. Metode ingenioase, de la zăpadă, la curenți de aer

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În fața verilor mediteraneene sufocante, în care termometrele depășeau nivelul de confort, societățile antice elene și romane nu s-au resemnat. Fără electricitate, dar cu o stăpânire remarcabilă a legilor fizicii, hidraulicii și arhitecturii, grecii și romanii au căutat alte soluții.

Astfel, au dezvoltat o serie de soluții de răcire pasivă: folosirea zăpezii pentru băuturi, spații umbrite, curți interioare, bazine de apă, fântâni, ziduri groase și băi reci.

De la exploatarea ghețarilor și până la folosirea curenților de aer, managementul temperaturilor extreme devenise un indicator direct al statutului social și al dezvoltării urbane.

Gheata era una dintre surse. foto: EVZ/AI

Canicula și importul de zăpadă

Pentru elitele din Atena clasică sau Roma imperială, cel mai simplu mod de a combate căldura era să aducă iarna în mijlocul verii. Grecii au preluat parțial tehnici din Orientul Mijlociu, precum celebrele structuri persane de tip yakhchāl, adaptându-le pentru stocarea gheții.

Înghețată de casă cu puține calorii și răcorire garantată. 3 rețete rapide

Cea mai lungă perioadă de suspendare a permisului de conducere în România

Structură tip yakhchāl din Persia. sursa: Wikipedia

Sursele literare autorizate oferă detalii fascinante despre acest comerț costisitor. Filosoful grec Plutarh descrie cum zăpada adusă de pe muntele Parnis sau muntele Olimp era înfășurată în straturi groase de paie, pânză de sac și pământ pentru a izola termic încărcătura în timpul transportului spre Atena.

Zăpada astfel conservată era depozitată în gropi adânci și era folosită exclusiv pentru răcirea vinului la agape.

Zăpada la romani

În Imperiul Roman, această practică a fost transformată într-o industrie de proporții.

Istoricul Pliniu cel Bătrân, în Naturalis Historia, deplângea luxul extravagant al contemporanilor săi, menționând că romanii ajunseseră să răcească nu doar băuturile, ci și apa de băut prin filtrarea ei prin zăpadă, avertizând asupra riscurilor medicale ale unui consum excesiv de lichide extrem de reci.

Împăratul Heliogabal a dus această opulență la extrem, sursele vremii, ca Historia Augusta, menționând că acesta a ordonat ridicarea unor adevărați munți de zăpadă în grădina sa privată, adusă direct din munți cu ajutorul caravanelor, doar pentru a crea un microclimat răcoros în timpul prânzului.

Domus și geniul arhitecturii bioclimatice romane

Dincolo de utilizarea gheții, ingineria romană a excelat în controlul pasiv al temperaturii prin proiectarea locuințelor urbane (domus). Structura caselor patriciene era concepută special pentru a capta curenții de aer și a folosi apa ca agent de răcire prin evaporare.

Inima unei case romane era atriumul, o curte interioară parțial deschisă în tavan printr-o structură numită compluvium. Direct sub această deschidere se afla impluviumul, un bazin decorativ care colecta apa de ploaie.

Pe măsură ce aerul fierbinte pătrundea prin deschiderea de sus, acesta întâlnea suprafața apei din bazin; procesul de evaporare naturală absorbea căldura latentă, scăzând temperatura aerului cu câteva grade înainte ca acesta să circule spre dormitoare și sufrageria principală.

Dovezi arheologice

Dovezile arheologice de la Pompei și Herculaneum, situri conservate impecabil sub cenușa Vezuviului, confirmă aplicarea la scară largă a acestor principii.

În Casa Faunului sau Vila Misterelor din Pompei, arheologii au descoperit fântâni interioare suplimentare și curți secundare cu peristil (grădini înconjurate de coloane), poziționate strategic pe axa vânturilor dominante pentru a asigura o ventilație transversală continuă.

Conductele de apă rece

Cea mai avansată metodă tehnologică de răcorire din antichitate implica utilizarea rețelei de apeducte. Romanii, recunoscuți pentru sistemele lor de aducțiune a apei, au înțeles că fluxul constant de apă rece de munte poate fi deviat pentru a răci structurile de piatră.

Arheologii au descoperit în vilele de lux de pe dealul Palatin din Roma, dar și în marile ansambluri termale, rețele complexe de conducte de plumb, sau tuburi ceramice introduse direct în pereții încăperilor.

Apa rece furnizată de apeducte circula continuu prin aceste tuburi înainte de a ajunge la fântâni sau băi, absorbind căldura din zidurile de cărămidă și oferind un efect similar aparatelor moderne de aer condiționat cu panouri radiante.

Băile publice, loc de relaxare și răcorire. sursa: EVZ/AI

Termele publice și băile reci ca refugiu social

Pentru cetățenii de rând care nu își permiteau o casă cu atrium sau zăpadă din import, principalul refugiu în fața caniculei erau complexele termale publice (thermae), finanțate de împărați.

O vizită la termele romane, în timpul verii, urma un traseu termic inversat față de cel de iarnă. Punctul final și cel mai căutat era frigidariumul, o sală monumentală, neîncălzită, cu tavan înalt și ferestre mici orientate spre nord pentru a minimiza expunerea la soare.

În centrul frigidariumului se aflau bazine mari cu apă rece ca gheața, alimentate direct din conductele principale ale orașului.