Scandal uriaș la vârful AMEPIP. "Finul" lui Bolojan acuzat de hărțuire sexuală, abuz psihologic și folosirea angajaților statului în interes personal

Scandal uriaș la vârful AMEPIP. "Finul" lui Bolojan acuzat de hărțuire sexuală, abuz psihologic și folosirea angajaților statului în interes personalIlie Bolojan. Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Un scandal de proporții zguduie Agenția de Monitorizare și Implementare a Performanțelor Societăților de Stat/AMEPIP, o instituție cheie creată ca jalon în PNRR și subordonată direct Guvernului. De fapt, o pată pe jalon, am putea spune.

Un director din cadrul instituției, Ionuț Cristian Daniel Coș, adus de la Oradea, este acuzat oficial de șapte angajate de hărțuire sexuală, presiuni psihologice extreme și abuz în serviciu. Acesta se prezintă ca “finul lui Bolojan” și subliniază că este născut în aceeași zi cu premierul demis. O rețetă de intimidare perfectă.

Cazul a fost prezentat pe larg în emisiunea de la România TV a jurnalistului Victor Ciutacu, unde au fost dezvăluite mărturiile șocante ale victimelor, depuse deja sub formă de plângeri la Poliție, Procuratură și la conducerea instituției. Deși anchetele interne sunt finalizate, rapoartele stau blocate pe masa conducerii, în timp ce presupusul agresor s-ar lăuda cu relații la nivelul conducerii Guvernului.

Mărturii șocante din interiorul AMEPIP

Declarațiile celor șapte femei descriu un mediu de lucru toxic, transformat într-un calvar zilnic. Subordonatele acuză un comportament intruziv, avansuri sexuale explicite și o monitorizare sufocantă din partea directorului Ionuț Coș.

Într-una dintre plângerile prezentate în emisiune, o victimă detaliază abordările complet deplasate ale superiorului său:

„Domnul Coș a afirmat în mod explicit că ar dori să meargă în vacanță împreună cu mine și cu soțul meu, adăugând că ar dormi în pat la mijloc între noi doi. Această declarație este profund deplasată, jignitoare și de natură să creeze un mediu de lucru ostil, degradant și umilitor. (...) Domnul director exercită o supraveghere fizică permanentă și sufocantă asupra mea, mă urmărește în mod sistematic prin birourile instituției.”

Mai mult, o altă angajată a relatat cum a refuzat categoric o vacanță în Turcia și propunerea începerii unei relații amoroase, atrăgându-i atenția directorului că acest comportament a generat deja zvonuri false în instituție, conform cărora ar fi amanta lui, fapt ce i-a afectat grav imaginea profesională.

Propuneri indecente și comentarii degradante

Limbajul folosit de directorul din AMEPIP, conform plângerilor scrise, depășește orice limită a eticii profesionale. O altă angajată povestește un episod umilitor petrecut chiar în biroul acestuia:

„În cadrul unei zile de lucru, după ce am consumat apă, am fost chemată în biroul domnului Ionuț Coș. Observând că îmi vărsasem accidental o cantitate mică de apă pe bluză, acesta mi-a adresat următorul comentariu: 'Vezi că te-ai udat la țâțe'.”

Femeile mai acuză că li se cerea să răspundă la telefon la orice oră din zi și din noapte, directorul făcând paralele grotești între viața lor intimă și sarcinile de serviciu: „Chiar dacă ești cu soțul în pat, el stă deasupra și tu dedesubt și trebuie să faci...”

Epuizare fizică și șantaj emoțional legat de copii

Abuzul nu a fost doar de natură sexuală, ci și psihologică și fizică. Victimele reclamă că erau obligate să muncească până la orele 24:00 sau chiar 02:00 dimineața. Un episod de-a dreptul inuman este relatat de o angajată care a fost forțată să lucreze continuu aproape 24 de ore.

„Pentru finalizarea unei situații, am lucrat continuu de la ora 8 dimineața până la ora 6 în dimineața zilei următoare. (...) În jurul orei 19:30, i-am comunicat domnului Ionuț Coș că nu mai pot da randament și că mă aflu într-o stare accentuată de epuizare fizică și psihică. Ca răspuns, acesta mi-a transmis: 'Ieși afară și ia o gură de aer și te trezești'.”

Femeia, mamă a unei fetițe de 6 ani, susține că era frecvent șantajată când trebuia să plece să-și ia copilul de la grădiniță, directorul interzicându-i să părăsească instituția și spunându-i: „Acum trimit eu pe cineva să o ia. O iau eu. Îți angajez eu o bonă.”

Statul, folosit pe post de agenție pentru afacerea privată a familiei

Poate unul dintre cele mai grave aspecte instituționale reclamate este folosirea angajaților AMEPIP, plătiți din bani publici, pentru a presta muncă în beneficiul afacerilor private ale familiei directorului.

Conform plângerilor, angajatele erau puse să facă tabele și să actualizeze site-ul Clinicii Avrona Medical din Oradea, afacere ce ar aparține familiei domnului Coș.

„Precizez că activitatea desfășurată în legătură cu Clinica Avrona Medical din Oradea nu face parte din atribuțiile funcției pe care o ocup, nu se regăsește în fișa postului și nu are legătură cu obiectul de activitate al agenției,” se arată în declarația depusă la dosar. Șocant este că aceste discuții despre site-ul clinicii private ar fi avut loc chiar în biroul președintei AMEPIP.

Tăcere asurzitoare din partea autorităților

Deși plângerile sunt depuse la Serviciul de Investigații Criminale, la Procuratura Sectorului 3, la Secretariatul General al Guvernului și la conducerea AMEPIP, reacțiile oficiale întârzie să apară. Atât directorul Ionuț Coș, cât și purtătorul de cuvânt al agenției refuză să comenteze situația.

Prezent în studioul emisiunii, fostul ministru Adrian Câciu a sancționat dur lipsa de reacție a conducerii agenției: „Un conducător de instituție nu lasă lucrurile astea la nivel birocratic. Taie răul din rădăcină. Este o instituție a statului decredibilizată că se întâmplă astfel de lucruri.”

Rămâne de văzut dacă organele de cercetare penală vor acționa cu celeritate într-un caz în care probele și declarațiile semnate par să contureze portretul unui prădător instituțional, protejat până acum de o tăcere suspectă a superiorilor săi.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]