Cum explică BNR cursul valutar din 18 noiembrie. „Întotdeauna în noiembrie...”

Cum explică BNR cursul valutar din 18 noiembrie. „Întotdeauna în noiembrie...”

Consultantul de strategie al BNR, Adrian Vasilescu, a declarat luni că deprecierea leului este normală întotdeauna în luna noiembrie, adăugând că fenomenul este întâlnit și în Cehia, Ungaria și Polonia.

„De ce este totuşi depreciere şi nu apreciere? Sau de ce nu stă leul în raport cu valuta pe loc? Din mai multe motive. În primul rând e noiembrie şi întotdeauna în noiembrie se produce o uşoară depreciere a monedei naţionale. Şi asta nu se întâmplă numai în România, se întâmplă şi la vecinii noştri, la cehi, la unguri, la polonezi. Şi ei au înregistrat o uşoară depreciere în această perioadă pentru că în primul rând vine iarna, în al doilea vin sărbătorile şi în aceste condiţii este o intensificare de importuri. În acelaşi timp, dacă vorbim de raportul import-export vedem că pe întregul an 2019, aşa cum a fost şi în 2018, aşa cum a fost şi în 2017, avem o creştere importantă a importurilor în raport cu exporturile, care cresc şi ele dar mai încet. Şi acesta duce la un deficit de balanţă comercială, deficitul de balanţă comercială se reflectă în deficitul contului curent şi asta se vede pe piaţa valutară pentru că deficitul acesta trebuie acoperit de undeva”, a spus Adrian Vasilescu, referitor la deprecierea monedei naţionale.

El a menţionat că deprecierea leului din ultima perioadă nu este semnificativă, iar dacă apar cifre în plus sau în minus ele sunt foarte mici şi nu sunt de natură să îngrijoreze.

„Plec de la ce se frământă acum pe piaţa ştirilor, anume depreciere record, record istoric la deprecierea leului şi aşa mai departe. Practic de ieri până astăzi leul s-a depreciat cu o jumătate de ban, iar de la sfârşitul lunii octombrie până astăzi, cu două zile până în ultima decadă a lunii noiembrie, deprecierea este cu un ban şi jumătate. Practic, dacă apar cifre în plus sau în minus ele sunt foarte mici şi nu sunt de natură să ne îngrijoreze”, a afirmat Adrian Vasilescu.

De asemenea, el a făcut referire şi la impactul declaraţiilor politice din ultimul timp şi a menţionat că moneda naţională nu este foarte sensibilă la acestea.

„Mai e ceva. Văd că sunt foarte multe comentarii privind declaraţiile politice. Leul nostru are o particularitate. E sensibil la declaraţii politice dar nu atât mult precum sunt alte monede. Piaţa noastră valutară este mai puţin sensibilă şi la declaraţii politice şi la zvonurile din sfera politicii”, a mai declarat Vasilescu.

Leul s-a depreciat luni cu 0,62 bani (0,13%) faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,7729 lei/euro.

Leul a mai atins o cotaţie minimă record joi, 14 noiembrie, când cursul a fost de 4,7669 lei/euro. Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,7675 şi 4,7764 de lei pentru un euro.

Ne puteți urmări și pe Google News