Parlamentarii nu sunt de acord ca măștile sanitare aflate la nivelul instituțiilor autorităților locale să fie distribuite, în continuare, cetățenilor cu o situație materială precară.

11 milioane de măști nu au fost distribuite cetățenilor la timp, deoarece companiile care au participat la licitațiile organizate de stat pentru produsele sanitare în cauză au fost contestate în instanță, iar procesul a durat mai multe luni de zile, potrivit fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru.

Astăzi, în ședința Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, secretarul de stat Vass Levente a propus ca măștile de protecție să fie utilizate spre a combate răspândirea coronavirusului, însă se pare că guvernanții nu au fost de acord cu această poziție.

Prin urmare, Ministerul Sănătății reprezentat de Ioana Mihăilă a cerut ca peste 11 milioane de măști să fie înapoiate DSP-urilor județene.

Tătaru: Nu s-au cerut mai multe măști decât numărul necesar

Potrivit fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, autoritățile nu au cerut un număr mai mare de măști decât strictul necesar. De asemenea, liberalul s-a exprimat împotriva returnării măștilor, subliniind că, în România, nu s-a atins o masă de imunizare de 70%, motiv pentru care măștile sunt necesare și în continuare.

„Nu suntem de acord ca aceste măști să fie returnate la DSP-uri”, a spus Nelu Tătaru.

El a susținut că legislația urmează să sufere anumite modificări astfel încât măștile sanitare rămase în instituțiile publice să ajungă la românii care au nevoie de ele.

Liberalii și PSD vor schimbarea legislației

Liberalii, dar și opoziția reprezentată de PSD cer modificarea prevederilor legislative astfel încât măștile sanitare să fie distribuite cetățenilor cu o stare materială precară, chiar și pe perioada stării de alertă.

Conform deputatului PSD Florin Buicu, noua decizie pe care o susține actualul Minister al Sănătății „este una din marile măgării ale guvernării”.

„Procedura prin care măștile ajungeau la persoanele defavorizate era simplă. Unitățile administrativ teritoriale spuneau câte persoane au nevoie. Ministerul a luat măști și acum vorbim de 11 milioane de măști care nu au ajuns la persoanele defavorizate. Vorbim de 3000 de UAT-uri unde sunt cele 11 milioane de măști. Vom pune pe drumuri autoritățile locale să predea la DSP câte 50 sau 100 de măști, în loc să facă Guvernul în așa fel încât să se trimită măștile către oameni și în starea de alertă”, s-a exprimat deputatul Florin Buicu, potrivit Digi24.