Cum arată noua variantă de organizare a anului școlar 2020-2021. Măsuri fără precedent
- Andrei Calin
- 2 august 2020, 08:36
Se caută soluții înainte de începerea viitorului an școlar.
Cu o lună și jumătate înaintea debutului anului școlar 2020 - 2021 există foarte multe incertitudini legate de modalitatea în care se vor desfășura cursurile. Institutul Național de Sănătate Publică a venit cu o propunere ce arată astfel: elevii de la clasele 0-IV și cei din clasele a VIII-a și a XII-a să fie prezenți zilnic în unitățile școlare.
Autoritățile din sănătate recomandă ca elevii din anii terminali și cei din ciclul primar să vină la școală zilnic, iar ceilalți să învețe 50% online și 50% cu prezență fizică la școală.
„INSP-ul recomandă, în special pentru școlarii din clasele 0-4, pentru cei din clasa a VIII-a și clasa a XII-a, așa cum a fost și anul acesta, să fie favorizați în acest proces și, dacă este posibil, să fie prezenți zilnic la școală”, a declarat la ProTV dr. Alexandra Cucu, directorul Centrului Național de Evaluare și Promovare a Sănătății (CNEPSS) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.
Oficialul a explicat că în contextul în care copiii din ciclul primar și cei din anii terminali, clasele a VIII-a și a XII-a vin zilnic la școală, iar „ceilalți vin jumătate din timpul normal de lucru, e posibil ca în unele dintre școli să fie necesare și spații suplimentare”, conform edupedu.ro.
Institutul Național de Sănătate Publică este cel care a propus un ghid cu măsuri sanitare pentru începutul anului școlar. Dr. Alexandra Cucu a mai afirmat că „în ghidul nou am redus această distanță (n.red. distanța fizică impusă până acum elevilor în sălile de clasă, la cursuri, de 2 metri) până la minimum recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, adică 1 metru.
Astfel încât prin aranjarea, rearanjarea și redistribuirea băncilor în clasă să se păstreze distanța între copii, acomodând în același timp un număr mai mare de copii la școală. Deci printr-o bună organizarea spațiului se poate ajunge să să avem cât mai mulți copii în clasă”, spune directorul CNEPSS, conform sursei citate.