Cum arată „Diamantul Deșertului”, stadionul care își schimbă culoarea după soare

Cum arată „Diamantul Deșertului”, stadionul care își schimbă culoarea după soare

Al treilea stadion construit pentru Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2022 din Qatar este gata.

Campionatul Mondial din Qatar este programat în 2022. Turneul final se va disputa în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie, lucru comunicat de preşedintele FIFA, Gianni Infantinoîn 2018.

Numit „Diamantul în Deșert”, stadionul cu 40 de mii de locuri este unul dintre cele opt stadioane ce urmează a fi folosite în competiție. Stadionul are un design cu modele de diamant și este construit în așa fel încât atunci când soarele își mișcă poziția pe cer, fațada acestuia își schimbă culoarea.

„Ceea ce îl face foarte unic, ceea ce este o importantă parte din moștenirea noastră, este locația sa în inima Orașului Educației”, spune Nasser Al Khater, șeful executiv al comitetului de organizare al Campionatului Mondial de Fotbal 2022 din Qatar.

„Orașul Educației are multe instituții, universități și școli, iar acest stadion va fi folosit pentru recreere și facilități sportive după finalizarea competiției”, a mai adaugat Nasser Al Khater.

Citiți continuarea pe retetesivedete.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News