În 1993, românii consumau de zor serialul american „Dr. Quinn”, transmis cu succes de către televiziunea Română. Acum, după 22 de ani de la terminarea serialului, actorii au avut o întâlnire reuniune spectaculoasă, dar pe Zoom.

Astfel, Jane Seymour (Dr. Michaela Quinn/foto articol) și colegii ei de platou — Joe Lando (Byron Sully), William Shockley (Hank Lawson), Chad Allen (Matthew Cooper), Shawn Toovey (Brian Cooper), Alley Mills (Marjorie Quinn), Frank Collison (Horace Bing), Henry Sanders (Robert E.), Jessica Bowman (Colleen Cooper), Jonelle Allen (Grace) și Jason Adams (Preston Lodge) — și-au adus aminte de momentele petrecute împreună pe platourile de filmare.

„Îmi amintesc momentul, era 3 – 4 dimineața și filmam într-un șopron, și erau porci. Și June stătea cu noi toți acolo. Și ea își mânca cina folosind tacâmuri din portelan Meissen și argint. Și a spus: ‘Draga mea, șunt prea bătrână și prea bogată și prea faimoasă să fac asta.

Iar eu am spus: ‘Din nefericire, eu nu sunt.’ Apoi ea a continuat: ‘Cum grăbim lucrurile aici?’ Johnny s-a uitat atunci la noi, și-a luat chitara, a mers pe platou si a început să ne cânte. Și toată lumea a tăcut. Lucrurile s-au rezolvat foarte repede, iar noi ne-am bucurat de un concert gratis Johnny Cash”, și-a amintit Seymour (69 ani) despre soția lui Johnny, June Cash. Legendarul muzician Johnny Cash a apărut în patru episoade din „Dr. Quinn, Medicine Woman”, între 1993-1997, potrivit IMDb.

Dr. Quinn este un serial american, din anul 1993, transmis cu succes de către Televiziunea Română, creat de Beth Sullivan. Dr. Quinn (Michaela „Dr. Mike”, rol interpretat de actrița Jane Seymour) renunță la luxul din Boston, după ce termină medicina la [Institutul Medical pentru Femei din Pennsylvania], pentru a-și practica meseria într-un orășel din Vestul Sălbatic, Colorado Springs.

A rulat în Statele Unite ale Americii șase sezoane, pentru CBS, până în 1998. După cele 150 de episoade, alte două filme seriale au continuat aventurile lui Dr. Mike. Serialul a avut succes în alte 100 de țări, iar reluările lui încă mai pot fi vizionate în Statele Unite și România.