În primul rând, înainte de a te urca la volan, începe să verifici elemente de la exterior, pentru care se poate stabili ușor dacă sunt deteriorate sau nu. Iată câțiva pași utili:

  1. Verifică vizual fiecare anvelopă în parte. Ai grijă ca uzura să fie uniformă, iar marca și modelul să fie identice. O uzură neuniformă poate indica probleme cu articulațiile mașinii.
  2. Verifică jantele de lovituri, mai ales dacă acestea sunt de aluminiu. Loviturile care au provocat daune pronunțate nu se pot mereu remedia. De asemenea, zgârieturile vor strica aspectul mașinii.
  3. Verifică dacă există scurgeri sub mașină, atât cu motorul oprit, cât și cu el pornit.
  4. Verifică individual panourile de caroserie pentru a depista reparațiile sau zonele revopsite.
  5. Închide și deschide toate ușile și hayonul. Este important ca acestea să se închidă cu ușurință.
  6. Verifică dacă toate ușile se încuie din afară și de la interior.
  7. Roagă pe cineva să acționeze pe rând toate luminile exterioare și verifică atent dacă funcționează.
  8. Deschide capota cu motorul pornit și ascultă după sunete suspecte.
  9. Verifică partea inferioară a ușilor și balamalele de rugină. Aceste zone sunt cele mai predispuse apariției ruginei.
  10.  Ridică capitonajul din portbagaj și verifică dacă există rugină.
  11.  Verifică fiecare buton și sistem de la interior pentru a funcționa corect.
  12. Scoate orice odorizant de la interior și vezi, după câteva minute, care este mirosul mașinii (țigări, mucegai, alte mirosuri neplăcute).

 

Sfaturile de mai sus pot fi parcurse destul de repede fără a fi nevoie să mergi cu mașina, însă, dacă prima inspecție te satisface, atunci poți trece la pasul următor, care implică un scurt test drive. Iată ce trebuie să urmărești.

  1. În afară de traficul urban, încearcă să mergi cu viteze de peste 100 km/h pentru a putea depista probleme la articulații, direcție sau vibrații la frânare. La aceste viteze poți să simți mai ușor dacă există zgomote nedorite sau un comportament anormal.
  2. Fii atent dacă există vibrații în volan la anumite viteze – semn că jantele sunt deteriorate sau anvelopele prea vechi. Dacă apare un astfel de semn este importantă o verificare amănunțită.
  3. Pe un drum drept mașina trage spre dreapta sau spre stânga?
  4. Cutia de viteze trece fluent de la o treaptă la alta, fără să producă zgomote suspecte? Trecerea levierului de la o treaptă la alta se face cu ușurință, fără să existe senzația de agățare?
  5. Frânează progresiv, dar și brusc. Studiază comportamentul mașinii. Se oprește rapid? Trage spre dreapta sau spre stânga? Există vibrații în volan? Toate acestea indică probleme la sistemul de frânare.

Notează fiecare simptom pe care îl descoperi și apoi adresează-te unui service specializat care poate face o verificare amănunțită pentru a depista dacă există o probleme reală în spatele celor semnalate de tine. Verificarea din service nu poate fi înlocuită și nu merită să riști achiziția unei mașini pentru câteva sute de lei.

 

Te-ar putea interesa și: