Cum abordează partidele situația de la Spitalul Pantelimon. Psihiatrul Gabriel Diaconu: Este un exploit

Cum abordează partidele situația de la Spitalul Pantelimon. Psihiatrul Gabriel Diaconu: Este un exploit Gabriel Diaconu, sursa foto: Facebook/ Gabriel Diaconu

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, a ocupat până de curând funcția de consilier onorific al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Recent, el a anunțat că demisionează, prin intermediul unei postări pe rețeaua de socializare Facebook. De asemenea, tot pe Facebook, acesta a precizat că și-a depus demisia în ziua de luni, 12 august.

Acum, prin intermediul unei noi postări, el a făcut câteva declarații cu privire la cazul medicilor de la Pantelimon. Dar și despre cum au abordat partidele acest subiect.

Grija pentru lege

După cum a precizat Gabriel Diaconu, acestea „mimează grijă pentru domnia legii, compasiune pentru om și apărarea unor drepturi fundamentale”. În plus, el a mai precizat și că „Fiecare dintre ele și-a dezlănțuit capacitatea digitală pentru a amplifica scandalul Pantelimon folosind rețetele obișnuite”.

Mai apoi fostul consilier onorific al ministrului Sănătății a detaliat modul în care acționează unele partide și cum creează acestea confuzie și agitație.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mengele de azi

Gabriel Diaconu a explicat modul în care operează USR. Faptul că acest partid „are un modus operandi stabilit în perioada guvernării Cioloș, perfecționat ulterior.”

„Simptomatic pentru atacurile USR e folosirea elementelor simbol ”criminali” ”omorâți cu zile”, dar mai ales simbologia ”Mengele”, a mai precizat el în postarea de pe Facebook.

„În acest sens este elocventă istoria lapidării și distrugerii carierei doctorului Burnei, cu participarea ilustră a unor personaje de dubioasă factură din care unele în MS, altele în DGA. Scopul operațiunii? Distrugerea pentru niște zeci de ani de acum înainte a specialității de ortopedie pediatrică, laolaltă cu externalizarea serviciilor (critice pentru populația copiilor din România).

Burnei a fost ”Mengele” acum niște ani. Doctorițele de la Pantelimon sunt ”Mengele” astăzi”, a transmis Gabriel Diaconu pe rețeaua de socializare Facebook.

„Participă la orchestra de țambal și coarde diverși jurnaliști ”așa zis” independenți, imaculați și care patronează pe ”donații” din partea publicului care abia le așteaptă anchetele. Sunt robespierreni, incoruptibili, și de obicei se luptă cu corupția.

Când nu se luptă cu corupția, folosesc o formă de antisemitism light, pentru că iau elemente din Holocaust și le transpun unde se nimerește: spitale, azile, cămine, etc.”, a mai adăugat medicul psihiatru.

Un partid ingenios

Un alt partid despre care a mai vorbit fostul consilier onorific al ministrului Sănătății a fost AUR. După cum a precizat el aceștia „sunt cei mai ingenioși, și lor trebuie să le dau o bilă albă pentru inventivitate”.

„Divizia lor digitală are povestea ei, încă dinainte de construcția finală. AUR nu e un metal prețios. În cazul de față e un aliaj atipic, un fel de covor din șosete. Dar care are o prezență digitală impecabilă, conturi peste conturi, ferme de troli (domnul Lulea știe) și postaci de serviciu.

AUR e ușor de recunoscut pentru că prezența lor e de obicei la jugulară. Ei nu se încurcă în eufemisme. Te amenință direct cu moartea, te huiduie, o dau pe galerie, sunt capabili și de texte kilometrice dar de obicei plasează mesaje scurte, cu tâlc. Au un fel de ”whataboutism” (”dar la aia te-ai uitat? dar de aia ce zici?”) prin care crează iluzia neîncrederii dintr-o mare de certitudine”, a mai precizat Gabriel Diaconu.

„Zilele acestea sănătatea e câmp tactic pentru rakeți partinici, subsidiarele lor de consultanță și alți ostași prin slujba...

Participă la cumetrie diverse lansete, ONG-uri despre care am mai scris și în trecut că sunt organizații paravan pentru redirecționare de fonduri, rețele și grupuri online de amplificare a unui mesaj în cutie, buclă și ecou”, mai spune medicul.

Care este victima

Un alt lucru evidențiat de medic este că, la fel ca în război „prima victimă a justițiarismului e adevărul. A doua victimă e moderația”.

„În fapt și de drept toată porcăria asta - lăsând la o parte aspectul legal, autentic și chinuitor - este un exploit, o operațiune de fapt, elaborată și concertată, un blitz la adresa autorității, la adresa funcționării unei componente vitale în societate,

Mai exact nucleul central, inima bătândă a medicinii, care este Reanimarea și Terapia Intensivă”, a mai precizat Gabriel Diaconu pe rețeaua de socializare Facebook.

Revista presei