Cum a trecut regina Elisabeta a II-a peste moartea lui Philip. Acordul pe care l-au avut cei doi în timpul vieții
- Nicolae Comănescu
- 8 iulie 2021, 22:26
Regina Elisabeta a II-a dă impresia în public că a trecut peste greaua pierdere suferită în acest an, după ce soțul ei, Philip a decedat în primăvară.
Regina Elisabeta a II-a a pus mai presus de orice datoria pe care o are față de supuși. Suverana Marii Britanii a trecut prin momente extrem de dificile în acest an, după decesul prințului Philip, alături de care a stat alături timp de 73 de ani, de-a lungul căsniciei.
La înmormântarea prințului Philip, din luna aprilie, regina a fost surprinsă, singură, în timpul funeraliilor, iar imaginile au sensibilizat o lume întreagă. Elisabeta a II-a a revenit destul de repede la o stare de bună dispoziție și pare că a trecut peste pierderea foarte grea pe care a suferit-o. Prezentă la Summitul G7, care a avut loc luna trecută, regina a dat impresia că se simte foarte bine. A zâmbit, a spus glume și s-a întreținut cu liderii țărilor participante, conform Mirror.
Înțelegerea pe care Elisabeta a II-a a avut-o cu prințul Philip
Din câte au aflat jurnaliștii britanici, între regina Elisabeta a II-a și prințul Philip a existat un acord. Astfel, după moartea unuia dintre ei, cel rămas în viață avea obligația de-a „ține doliu” o scurtă perioadă de timp. Apoi, trebuia să depășească greul moment și să meargă mai departe. Astfel, regina a trebuit să se reinventeze în scurt timp și să afișeze o mină destinsă pentru public.
Moment emoționant, descris de soțul unei nepoate
Prințul Philip a murit pe 9 aprilie și familia regală a intrat în doliu pentru o perioadă de două săptămâni. În timp ce toți ochii erau ațintiți asupra prinților William și Harry, regina a emoționat atunci când a fost surprinsă singură într-o strană a Bisericii St. George.
„A avut o atitudine remarcabilă pe toată durata ceremoniei. A trebuit să arate că rezistă cu stoicism unui moment extrem de greu. A fost uimitoare, extrem de curajoasă”, spunea despre momentul în care regina a rămas singură, în biserică, Mike Tindall, căsătorit cu nepoata reginei, Zara Tindall,