Cum a trecut Klaus Iohannis peste slugărnicia de Pristanda a lui Petre Tobă | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Cum a trecut Klaus Iohannis peste slugărnicia de Pristanda a lui Petre Tobă | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Pe cristoiublog.ro, la Gîndul de duminică, 29 noiembrie 2015, sub titlul Klaus Iohannis- Protectorul lui Petre Tobă?!, dezvăluiam că în interviul dat Ramonei Avramescu, pentru TVR, în seara de 16 noiembrie 2015, Klaus Iohannis se distinge ca un avocat absolut al lui Petre Tobă.

La un moment dat, jurnalista i-a atras atenția interlocutorului, pînă atunci super încîntat de propunerea lui Petre Tobă la Interne, că prea mult propusul a fost implicat în Afacerea de corupție Adrian Duicu:

 „Realizator: Numele său apare în dosarul de corupţie al lui Adrian Duicu. Klaus Iohannis: Acum, sigur, se pot face legături, dacă se doreşte, cu tot felul de lucruri, însă nu am avut niciun semnal că ar fi implicat în vreun fel de demers, hai să zicem, discutabil, cum nici primul ministru nu mi-a sesizat vreo problemă atunci cînd l-a propus pe domnul Tobă. ” Pe 8 aprilie 2014, în presă apar fragmente din Rechizitoriul DNA în cazul Adrian Duicu. Fragmentul de mai jos e menit a ne lumina la ce se referise Ramona Avramescu în interviul luat lui Klaus Iohannis în seara lui 16 noiembrie 2015 înainte de trecerea Guvernului Dacian Cioloș prin Parlament: „La data de 11 iunie 2013, numitul Duicu Ioan-Adrian îi comunica numitului Dumitrescu Doru că pe data de 13 iunie 2013, intenţionează să meargă la premier: «mă duc la premier dimineaţă şi o să-l pun şi pe premier să sune, că eu vreau să-l stabilizez pe acesta bine acia». Totodată, numitul Duicu Ioan-Adrian afirmă că intenţionează să meargă, împreună cu numitul Ponea Constantin Ştefan, la numitul Tobă Petre. În aceeaşi zi, numitul Duicu Ioan-Adrian s-a deplasat la Bucureşti, fără a fi însoţit însă de numitul Ponea Constantin Ştefan. Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ştefan, transmiţîndu-i că la premier se află ministrul afacerilor interne. Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian i-a transmis lui Ponea Constantin Ştefan un SMS, transmiţîndu-i că prim-ministrul l-a chemat pe Tobă Petre la Guvern. La solicitarea primului ministru, numitul Tobă Petre s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întîlnit cu numitul Duicu Ioan-Adrian care i-a solicitat menţinerea temporară a numitului Ponea Constantin Ştefan în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei Ordine Publică, solicitare cu care numitul Tobă Petre s-a arătat de acord. În împrejurările sus-descrise, numitul Duicu Ioan-Adrian, folosindu-se de autoritatea conferită de poziţia sa în cadrul Partidului Social Democrat, a obţinut folosul pe care i-l promisese numitului Ponea Constantin Ştefan.

Ce a spus Adrian Duicu în declaraţia de inculpat:

Discuţia cu d-l Tobă a avut loc în sediul Guvernului, la Şeful Cancelariei Primului Ministru, d-l Vlad Stoica. M-am întîlnit cu chestorul Tobă în antecamera de la şeful cancelariei şi nu ştiu cine l-a chemat. Nu primul Ministru l-a chemat pe Tobă şi nu am spus niciodată acest lucru. Prin noţiunea de «şeful ăl mare» l-am desemnat pe Şeful Cancelariei şi nu ştiu cine l-a chemat. Întrebare procuror: ce aţi vrut să spuneţi în discuţia cu Dumitrescu Dori din data de 11 iunie 2013 cînd aţi zis «mă duc la Premier dimineaţă şi o să-l pun şi pe Premier să-l sune ca eu vrea să-l stabilizeze pe acesta bine aicia». Raspuns inculpat: Nu ştiu ce am vrut să zic.” Pe 29 iunie 2014 în Presă apar fragmente din Referatul DNA pentru prelungirea arestării lui Adrian Duicu. Aflăm astfel că Petre Tobă a recunoscut la DNA, ca martor,  întîlnirea de la Guvern: „Din declaraţia inspectorului general al Poliţiei Române, Petre Tobă, rezultă că acesta s-a întâlnit cu inculpatul Adrian Duicu în sediul Guvernului, prilej cu care acesta din urmă a făcut „aprecieri pozitive” la adresa inculpatului Ştefan Constantin Ponea”.

Pentru a fi înțeles momentul din 13 iunie 2013 are nevoie de cîteva lămuriri. Petre Tobă a fost destituit din funcția de Șef al IGP la cererea Ministrului de Interne Traian Igaș în noiembrie 2010. La venirea USL la Guvernare, în 7 mai 2012, Petre Tobă e repus în funcție în mai 2012, revenirea sa spectaculoasă fiind una dintre primele decizii ale USL.

Rapiditatea cu care Petre Tobă a fost pus din nou în funcție ne lasă să înțelegem o negustorie cu USL, din perioada de Opoziție. Pe 13 iunie 2013, Petre Tobă era șef al IGP, secretar de stat la MAI. De el depindeau promovările sau rămînerile în funcție ale șefilor de Inspectorate Județene. Dosarul lui Adrian Duicu de la DNA arată că fostul baron de Mehedinți i-a promis lui Constatin Ștefan Ponea, la vremea respectivă șef la IGP Mehedinți, că-l va păstra în funcție, ba chiar că-l va promova,  dacă soția sa Elisabeta Ponea, judecătoare la Curtea de Apel Craiova, va da o sentință favorabilă în disputa cu ANI. Pentru soția lui Ponea,  Adrian Duicu,  promitea o promovare la nivel central. procuroare pe plan local, îl va ajuta cu dosarul. Promisiunea se baza, potrivit Rechizitoriului pe influența pe care o deținea asupra lui Petre Tobă. Mă rog, mulți se laudă cu tot felul de influențe. Ar fi fost posibil și în acest caz să ne confruntăm cu o fanfaronadă. Numai că potrivit Rechizitoriului, Adrian Duicu merge la București, la sediul Guvernului, de unde-l cheamă pe Petre Tobă să vină la premier. Îl chemase pe Petre Tobă premierul? Îl chemase pe Petre Tobă doar șeful Cancelariei? Sigure sunt două fapte: 1. Petre Tobă se duce ca o slugă la sediul Guvernului, deși n-avea ce căuta acolo. 2. Petre Tobă acceptă să-l păstreze pe Constantin Ștefan Ponea la IGP Mehedinți. Rechizitoriul DNA o spune clar: „La sediul guvernului, Duicu Ioan-Adrian i-a solicitat acestuia (Petre Tobă – n.n) să-l menţină pe Ponea Constantin-Ştefan în funcţia de inspector-şef al inspectoratului de poliţie al judeţului Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcţie de director-adjunct în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Ca atare, în urma acestor demersuri, Duicu Ioan-Adrian a obţinut încă unul din foloasele solicitate de către Ponea Constantin-Ştefan (anume ca acesta să fie menţinut în funcţia de inspector-şef al inspectoratului judeţean de poliţie Mehedinţi până în momentul în care soţia sa avea să fie numită într-o funcţie de conducere în cadrul unei unităţi de parchet din Bucureşti şi ca, în acel moment, acesta să fie numit într-un post de conducere în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române).”

Ce spune Klaus Iohannis despre prestația lui Petre Tobă în cazul Adrian Duicu? „Acum, sigur, se pot face legături, dacă se doreşte, cu tot felul de lucruri, însă nu am avut nici un semnal că ar fi implicat în vreun fel de demers, hai să zicem, discutabil.” Firește din punct de vedere Penal, Petre Tobă nu poate fi acuzat de implicare. Din punct de vedere politic, prestația lui Petre Tobă e incompatibilă chiar cu statutul de șef al IGP. Ditamai șeful IGP merge la Guvern, ca o slugă de tip Pristanda, și acceptă intervenția lui Adrian Duicu. Indiferent de cine a făcut-o, intervenția trebuia respinsă. Dacă era un funcționar corect, Petre Tobă nu se ducea sau, dacă n-a știut pentru ce a fost chemat la Guvern, refuza din start să discute cazul subordonatului său de la Mehedinți. Petre Tobă a fost promovat în funcția de Ministru de Interne. În Declarația de presă din 10 noiembrie 2015, prin care a anunțat desemnarea lui Dacian Cioloș ca premier, Klaus Iohannis punea accentul pe integritatea miniștrilor: „Este nevoie să fie promovaţi miniştri care sînt performanţi, care au dovedit această performanţă şi asupra cărora nu planează nici un dubiu.” Petre Tobă a devenit ministru. Să credem că asupra lui ”nu planează nici un dubiu?”