Cum a fost luată decizia de doborâre a dronei care a intrat în România. Explicațiile Armatei
- Maria Dima
- 24 iulie 2026, 15:37
drona / Sursa foto: captură video
Comandantul operațiunii în urma căreia o dronă a fost doborâtă vineri în județul Buzău a explicat de ce aeronava nu a fost distrusă imediat după pătrunderea în spațiul aerian românesc. Generalul de brigadă Gheorghe Maxim a precizat că decizia de angajare a țintei a fost luată imediat după intrarea acesteia în România, însă momentul deschiderii focului a fost ales astfel încât să nu existe niciun risc pentru populație sau pentru infrastructura aflată la sol.
În cadrul unei conferințe de presă, comandantul operațiunii a declarat că misiunea a fost rezultatul cooperării dintre Forțele Aeriene Române și Forțele Aeriene Italiene, aflate în România în cadrul misiunii de Poliție Aeriană Întărită a NATO.
„Acțiunea de astăzi reușită a fost rezultatul cooperării între Forțele Aeriene Române și Forțele Aeriene ale Italiei, dislocate în România pentru serviciul de Poliție Aeriană extins. Ținta aeriană a fost descoperită în afara teritoriului național și urmărită pe întregul traiect de evoluție de către radarele din serviciul de luptă”, a declarat Gheorghe Maxim.
Drona a fost monitorizată permanent
Potrivit comandantului operațiunii, după ce a intrat în spațiul aerian românesc, drona a fost monitorizată permanent de aeronavele aliate și române.
În prima parte a traseului, aceasta a fost însoțită de avioane Eurofighter ale Forțelor Aeriene Italiene, iar în ultima parte a zborului de aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române.
„De la intrarea în spațiul aerian național a fost însoțită permanent de aeronavele aflate în serviciul de luptă și decolate în misiunea Alpha Scramble. Decizia de angajare a fost luată în timp oportun, iar pe întregul traiect s-a făcut permanent managementul consecințelor și s-a ales momentul optim în care aceasta a fost doborâtă”, a explicat generalul.
De ce nu s-a tras imediat

Sursa foto: MApN
Generalul Gheorghe Maxim a subliniat că declararea dronei drept țintă ostilă s-a făcut imediat după pătrunderea în spațiul aerian al României, însă procedura de angajare presupune mai multe etape obligatorii.
Potrivit acestuia, Centrul de Operații Aeriene al României a fost în permanență în legătură cu Centrul de Operații Aeriene Combinat NATO de la Torrejón, iar înainte de deschiderea focului au fost parcurse toate procedurile operaționale.
„Decizia de angajare a țintei a fost luată imediat după pătrunderea în spațiul aerian românesc. A fost declarată țintă aeriană ostilă. Decizia de angajare comportă mai multe acțiuni, printre care identificarea vizuală a țintei, încadrarea acesteia cu radarul de bord și angajarea doar în zonele în care nu există niciun pericol pentru populație și obiectivele de infrastructură”, a afirmat comandantul operațiunii.
Acesta a precizat că protejarea populației a reprezentat principalul criteriu în alegerea momentului în care drona a fost doborâtă.
„Pentru noi sunt mai importante siguranța populației și siguranța elementelor de infrastructură decât momentul în care doborâm o țintă”, a declarat Gheorghe Maxim.
Drona a fost doborâtă în județul Buzău
Președintele Nicușor Dan a anunțat anterior că drona a fost doborâtă de un pilot român aflat la manșa unui avion F-16, într-o zonă nelocuită din apropierea localității Padina, județul Buzău.
Șeful statului a precizat că alegerea locului de interceptare a permis executarea focului fără a pune în pericol populația.
„Acesta este și motivul pentru care a putut trage de sus în jos. Acum sunt echipele instituțiilor care cercetează pentru a veni cu toate detaliile despre incident”, a declarat președintele.
Potrivit autorităților, drona a pătruns în spațiul aerian al României pe traseul Sulina – Brăila – Fetești – Buzău, fiind interceptată și doborâtă în apropierea localității Padina.