Cum a decurs discuția dintre Marius Șumudică și patronul Astrei, Ioan Niculae: „E urât! M-am simţit ca un antrenor luat de la Rocar!”
- Alexandru Toader
- 22 octombrie 2016, 10:53
Marius Șumudică, tehnicianul Astrei Giurgiu, a dezvăluit că, înaintea meciului cu Viktoria Plzen (scor 2-1, în grupele Ligii Europa), a avut o dicuție cu patronul echipei sale, Ioan Niculae, doar că acesta din urmă nu l-a felicitat după succescu din Cehia.
Antrenorul campioanei Ligii I nu se află în relații bune cu Ioan Niculae, și a declarat că după victoria din Cehia nu a fost sunat de patronul echipei. Însă, înaintea acelui meci, cei doi s-au conversat, dar lui Șumi nu i-a plăcut modul în care a fost tratat de finanțatorul trupei din Giurgiu.
„Nu mi-a picat bine, o discuţie în care nu am fost apreciat de niciun fel pentru tot ceea ce am făcut până acum. Deci, nu am fost apreciat. Eu am făcut numai bine acestui om, iar el în momentul în care a stat de vorbă cu mine m-am simţit ca un antrenor luat de la Rocar Bucureşti. Este urât. Cred că recunostinţa este o povară grea pentru foarte mulţi. Dar nu este nicio problemă. Dumnezeu este sus şi îi vede pe toţi”, a declarat antrenorul Astrei, conform DolceSport.