Cu cine se va duela Simona Halep, în primul tur, la US Open

Cu cine se va duela Simona Halep, în primul tur, la US Open

Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur de la US Open. Jucătoarea română va deputa la turneul din SUA împotriva americancei Nicole Gibbs, care pentru a ajunge pe tabloul principal a trecut prin trei tururi de calificare.

Halep este favorita numărul 4 a turneului de Grand Slam, spre deosebire de Gibbs care s-a calificat pe tabloul principal pe baza regulei „lucky-loser” (n.r. - „lozul câştigător”). Americanca a cedat în turul 3 al calificărilor cu 1-2 la seturi, în confruntarea cu chinezoaica Shuai Peng.

Cele două sportive se vor întâlni a doua oară în circuitul WTA. Prima dată au făcut-o în deschiderea sezonului 2018, la Shenzhen. Pe atunci, Simona s-a impus fără drept de apel, cu 6-4, 6-1.

În vârstă de 26 de ani, Nicole Gibbs ocupă locul 135 WTA. Cea mai mare performanță a carierei sale, în turneele de Grand Slam, a fost accederea în turul 3, în 2016, chiar la US Open. Tot în 2016, americanca a reușit să obțină cea mai bună clasare, când a ocupat locul 107 în ierarhia tenisului feminin mondial.

Și Ana Bogdan a reușit să se califice pe tabloul principal de la US Open, după ce a învins-o pe Isabella Shinikova în două seturi (6-1, 6-3). Astfel, România va trimite la fete 5 reprezentante, în primul tur la US Open, iar la băieți singurul participant este Marius Copil.

Adversarii românilor la US Open

Simona Halep – Nicole Gibbs

Mihaela Buzărnescu - Andrea Petkovic

Sorana Cîrstea - Katerina Siniakova

Monica Niculescu - Dayana Yastremska

Ana Bogdan – Harriet Dart

Marius Copil - Ugo Humbert

Ne puteți urmări și pe Google News