Cu ce vor fi înlocuite galeriile de fotbal pe stadioane. Măsura nu va pica bine

Cu ce vor fi înlocuite galeriile de fotbal pe stadioane. Măsura nu va pica bine

Chiar dacă suporterii nu vor fi prezenți în tribune, la meciurile de fotbal din Liga 1, cluburile vor putea difuza cântece și scandări ale galeriilor, pe stadioane, Sunt interzise înregistrările cu scandări rasiste, înjurături sau insulte la adresa adversarilor sau a unor instituții. FRF pregătește și revenirea spectatorilor în tribune, propunând ca stadioanele să fie ocupate în proporție de 10%, o persoană la 12 locuri libere.

Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a permis cluburilor ca în timpul meciurilor disputate în acest sezon, cu tribunele goale, să difuzeze, la staţiile de amplificare, cântece şi scandări ale galeriilor.

„În acest context, pentru jocurile oficiale aferente sezonului 2019/2020, desfăşurate fără spectatori, cluburile organizatoare pot asigura un fundal sonor conţinând exclusiv cântecele, îndemnurile şi imnurile suporterilor echipei gazdă.

Pentru evitarea oricărui dubiu, difuzările audio trebuie să aibă un nivel de intensitate care să permită transmiterea în condiţii optime atât a indicaţiilor tehnice către jucători, cât şi transmiterea în bune condiţii a jocului din punct de vedere tehnic de către deţinătorii de drepturi tv. Nivelul de intensitate al difuzărilor va fi stabilit de comun acord de către delegatul de joc împreună cu reprezentanţii deţinătorului de drepturi TV”, se arată într-o informare postată pe site-ul oficial al FRF.

Oficialii FRF fac precizarea că înregistrările difuzate trebuie să conţină doar cântece, îndemnuri, imnuri cu mesaje de susţinere a echipei gazdă sau zgomot de fundal neutru. Nu sunt premise difuzările cu conţinut sau caracter politic, rasial, xenofobe sau discriminatorii în orice fel, precum şi orice mesaje jignitoare, defăimătoare sau de natură să prejudicieze în vreun fel imaginea unor persoane, cluburi, instituţii, inclusiv FRF, LPF, AJF.

Începând cu 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Conform calendarului aprobat de FRF, Liga I urmează să se reia la 12 iunie, iar Liga a II-a va redebuta la 4 iulie. De asemenea, finala Cupei României a fost programată pe 22 iulie. Atât Liga I, cât şi Liga a II-a se vor încheia la 1 august, urmând ca barajul de promovare/menţinere în Liga I să se dispute în dublă manşă, în datele de 5 şi 8 august.

FRF vrea un spectator la 12 scaune libere

Revenirea spectatorilor în tribune se va produce, într-un viitor apropiat, susțin oficialii FRF, însă doar după ce vor fi elaborate regulamente și protocoale care să fie implementate pentru a evita răspândirea cornavirusului. Potrivit Pro Sport, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a spus că pe stadioane, protocolul de protejare a spectatorilor prevede ca la fiecare loc ocupat să fie lăsate 12 locuri libere.

„Nu susținem ca 500 de spectatori să fie pe stadion, vrem 10% din capacitatea stadioanelor, în baza unui protocol foarte bine stabilit. La fiecare loc ocupat, vei avea 12 locuri lăsate libere. Biletul nu va fi cumpărat de la stadion, ci printr-un sistem electronic și va fi printat acasă. Noi oferim sprijinul, iar prioritatea noastră e asigurarea celor mai bune condiții! Nu vrem ca 500 de fani să fie la un loc. Și partea de mâncare și de băuturi de pe stadion e foarte bine reglementată”, a declarat Răzvan Burleanu, conform Pro Sport.

Ne puteți urmări și pe Google News