CSM va discuta despre legile privind grațierea, după vacanță
- Ramona Feraru
- 23 ianuarie 2017, 12:44
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmează să analizeze, pe 25 ianuarie, solicitarea Ministerului Justiţiei privind avizarea proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse şi pentru modificarea şi completarea Codurilor penale.
"În şedinţa din data de 25 ianuarie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza solicitarea Ministerului Justiţiei privind avizarea Proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală şi a Proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru graţierea unor pedepse", se arată într-un comunicatul CSM.
Pe 19 ianuarie, CSM anunţa că proiectele de acte normative au fost comunicate pentru analiză şi consultare tuturor instanţelor şi parchetelor din România, precum şi asociaţiilor profesionale ale magistraţilor.
"Punctele de vedere ale entităţilor menţionate vor fi transmise Consiliului până la data de 25 ianuarie, în vederea centralizării şi sintetizării, urmând ca acestea, împreună cu punctul de vedere al Direcţiei Legislaţie, Documentare şi Contencios din cadrul Consiliului, să fie analizate în cadrul unei şedinţe a Comisiei numărul 1 - 'Legislaţie şi cooperare interinstituţională', anterior dezbaterii plenului Consiliului", se arăta în comunicatul CSM.