În cadrul şedinţei, programată de la ora 11, va fi audiat Augustin Lazăr, urmând să fie discutat şi raportul întocmit de ministrul Justiţiei privind activitatea managerială de la Parchetul General.

Avizul pe care îl va da CSM cu privire la revocarea procurorului general este consultativ.

Pe 24 octombrie, Tudorel Toader a anunţat declanşarea procedura de revocare din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr.

Ministrul Justiţiei a enumerat atunci 20 de puncte privind activitatea procurorului general, printre care: probleme grave de comportament şi comunicare publică; probleme grave de management; lipsa organizării eficiente şi a asumării responsabilităţii; discursuri eminamente politice şi acuzaţii la adresa autorităţilor statului; contestarea deciziilor Curţii Constituţionale; neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin proiectul de management prin utilizarea pe scară largă a delegărilor în funcţii de conducere; critici aduse Parlamentului şi Guvernului; modul de desfăşurare a anchetei privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august; încălcarea legii prin semnarea unor protocoale cu SRI.

Tudorel Toader mai declara că dosarul de candidatură depus în anul 2016 de procurorul general Augustin Lazăr nu era complet, deoarece lipsea ultima evaluare a activităţii profesionale.

De asemenea, Toader afirma că în dosarul de candidatură de la MJ se afla o ordonanţă de clasare pe numele preşedintelui Klaus Iohannis. Ulterior, s-a descoperit că această ordonanţă nu a fost întocmită de Augustin Lazăr, ci de un alt procuror, Cristian Lazăr.

Potrivit legii, ministrul Justiţiei poate cere revocarea din funcţie a şefului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia pentru procurori a CSM dă un aviz consultativ iar decizia o ia şeful statului, transmite Agerpres.

 

Te-ar putea interesa și: