CSAT: România va participa cu aproximativ 200 de militari şi 50 de poliţişti şi jandarmi la misiunea din Afganistan

CSAT: România va participa cu aproximativ 200 de militari şi 50 de poliţişti şi jandarmi la misiunea din Afganistan

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a stabilit ca România să participe, în funcţie de decizia NATO, cu aproximativ 200 de militari şi 50 de poliţişti şi jandarmi la misiunea de instruire, consiliere şi asistenţă în Afganistan.

'Membrii Consiliului au analizat opţiunile naţionale de participare a României la viitoarea misiune NATO în Afganistan, după 2014, luând în considerare opţiunile adoptate la nivel NATO şi au stabilit că, în funcţie de decizia NATO, România va participa la misiunea de instruire, consiliere şi asistenţă în Afganistan cu un număr de până la 200 de militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi cu până la 50 de poliţişti şi jandarmi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne', informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.

CSAT a analizat şi a aprobat, miercuri, şi forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2015.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, forţele puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale cuprind 1.801 de militari. În 2014, numărul acestora era de 3.039 de militari.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, din cei 1.801 militari propuşi pentru a îndeplini misiuni în afara teritoriului naţional anul viitor, 502 militari pot fi desfăşuraţi în teatrele de operaţii, precum şi în misiuni individuale de observare şi monitorizare, iar alţi 1.299 de militari se vor afla în ţară cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin.

Administraţia Prezidenţială arată că Ministerul Afacerilor Interne va pune la dispoziţie pentru misiunile Uniunii Europene, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), NATO şi Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în anul 2015 un număr de 1.486 de jandarmi şi poliţişti. Comparativ cu anul 2014, numărul acestora este mai mic cu 103.

La şedinţa condusă de şeful statului, Traian Băsescu, preşedinte al CSAT, au participat premierul Victor Ponta, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Economiei, Constantin Niţă, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, şeful Statului Major General, general locotenent Ştefan Dănilă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota, secretarul Consiliului, Ion Oprişor, şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea.