CSAT aprobă raportul DNSC. Nivel ridicat al amenințărilor cibernetice în România în 2024

CSAT aprobă raportul DNSC. Nivel ridicat al amenințărilor cibernetice în România în 2024Hackeri. Sursă foto: Arhiva EVZ

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat, în ședința de luni, Raportul de activitate aferent anului 2024 al Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), subliniind creșterea nivelului general al amenințărilor cibernetice la adresa României.

2024, caracterizat de o intensificare a riscurilor în mediul digital

Potrivit documentului analizat, anul trecut a fost caracterizat de o intensificare a riscurilor în mediul digital, în contextul unei dinamici internaționale instabile.

Potrivit comunicatului oficial transmis după reuniunea CSAT, în cadrul întâlnirii au fost evaluate activitatea Directoratului și capacitatea acestuia de a răspunde provocărilor generate de contextul global și regional. "Anul trecut, nivelul general al amenințării cibernetice în țara noastră a fost unul ridicat. În contextul unui peisaj digital volatil și imprevizibil, au fost analizate capacitățile de reacție și adaptare ale instituției", se arată în informarea transmisă public.

Incidente cibernetice care au avut loc în decursul anului 2024

Raportul detaliază numeroase incidente cibernetice care au avut loc în decursul anului 2024, punând accent pe vulnerabilitățile critice identificate în infrastructurile digitale ale instituțiilor publice și ale companiilor strategice. Aceste amenințări au variat de la atacuri de tip ransomware și tentative de phishing, până la campanii de dezinformare cu surse externe, menite să destabilizeze încrederea în instituții.

Avertizare DNSC

Avertizare DNSC / sursa foto: facebook

Pe lângă radiografia amenințărilor actuale, documentul oferă și o evaluare a stadiului de implementare a obiectivelor asumate de DNSC pentru anul 2024. Printre prioritățile abordate se numără consolidarea capacităților naționale de răspuns la incidente cibernetice, dezvoltarea parteneriatelor internaționale în domeniul securității digitale și instruirea continuă a personalului de specialitate.

Misiunea de prevenire, detectare și reacție în fața de incidentele cibernetice

CSAT a analizat, de asemenea, modul în care instituția și-a îndeplinit misiunea de prevenire, detectare și reacție în fața atacurilor informatice. Conform concluziilor raportului, DNSC a reușit să gestioneze o serie de riscuri critice, dar rămâne esențială întărirea infrastructurii de apărare cibernetică în fața unui peisaj digital tot mai complex.

În final, membrii Consiliului au reafirmat importanța cooperării interinstituționale și a coordonării strategice pentru asigurarea securității cibernetice a României, avertizând că nivelul amenințărilor se menține ridicat și în 2025, iar măsurile proactive trebuie intensificate.