Evenimentul Zilei > Social > Cruzime fără margini! Un puști încearcă să înece o pisică în WC. „Taci! Mori!” VIDEO
Cruzime fără margini! Un puști încearcă să înece o pisică în WC. „Taci! Mori!” VIDEO

Cruzime fără margini! Un puști încearcă să înece o pisică în WC. „Taci! Mori!” VIDEO

O înregistrare video, în care un puști încearcă să înece o pisică în veceu, a fost viralizată pe mai multe grupuri de Facebook.

În înregistrare, adolescentul ce nu pare a avea mai mult de 16-17 ani, se distrează de minune în timp ce trage apa peste pisica închisă în vasul de toaletă.

Fiind filmat probabil de unul dintre prieteni, băiatul împinge cu forța pisica în WC, se așază pe capac, râde și trage de mai multe ori apa.

La un moment dat, mieunatul disperat al pisicii începe să-l enerveze. „Taci, mă, dă-te-n m***ii mă-tii, mori”, exclamă extaziat adolescentul.

https://www.facebook.com/alice.uraganul.3/videos/733826400532974

S-a filmat când şi-a asmuţit câinele să omoare un alt câine

Un alt episod asemănător s-a petrecut în iunie, când un tânăr din localitatea argeşeană Bughea de Jos, s-a filmat când şi-a asmuţit câinele să omoare un alt câine.

„Din verificările efectuate de poliţişti până în prezent a rezultat că protagonistul filmării, un tânăr de 22 de ani din comuna Bughea de Jos, s-ar fi filmat singur, posibil în cursul lunii ianuarie 2020, în timp ce asmuţea un câine pe care îl deţinea asupra unui alt câine, inert, care era prins într-un laţ. Fapta a fost sesizată în cursul lunii martie 2020, pe parcursul stării de urgenţă, de către proprietarul celuilalt câine care apare în filmare”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

„De asemenea, de la momentul sesizării până în prezent, precum şi anterior momentului la care a fost formulată plângerea, nu au mai existat sesizări cu privire la alte fapte de asemenea natură care să îl privească pe tânărul în cauză. Astfel de fapte sunt verificate cu atenţie, iar aspectele rămân în atenţia poliţiştilor şi sunt avute în vedere şi în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară ulterior”, precizează IPJ Argeş.

Un alt caz similar a făcut înconjurul presei.

Doi copii din oraşul Vulcan au arunct un câine de la etajul zece. Animalul a murit strivit de asfalt. Copiii fac acum obiectul unui dosar de cercetare penală deschis de poliţiştii din localitate.

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.