"Cinci angajaţi şi voluntari ai organizaţiei s-au deplasat cu două autospeciale în localităţile Cricău şi Bucerdea Vinoasă şi vor asigura necesarul de apă potabilă pentru familiile afectate, fiind planificată distribuirea a peste 1.400 de sticle de apă potabilă", se arată într-un comunicat al Crucii Roșii Române.

Şi Delgaz Grid a informat că şase echipe lucrează sâmbătă în Bucerdea Vinoasă pentru reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale. "Echipele companiei fac tot posibilul, dată fiind situaţia dificilă din teren, să realimenteze câţi mai mulţi consumatori în cursul zilei de astăzi", menţionează sursa citată.

Alimentarea cu gaze naturale a localităţii Bucerdea Vinoasă a fost afectată parţial, mai multe conducte de distribuţie a gazelor naturale fiind rupte de viitură. Pentru îndepărtarea oricărui potenţial pericol, mai multe echipe ale companiei au intervenit vineri şi au sistat alimentarea cu gaze naturale la aproximativ 150 dintre consumatorii din localitate.

Totodată, 21 de militari ai Batalionului 136 Geniu Apulum intervin cu cinci mijloace tehnice în zona localităţilor afectate de inundaţii pentru deblocarea drumurilor şi înlăturarea efectelor produse de viituri. De exemplu, geniştii încearcă, cu ajutorul unui autocamion şi al unei automacarale din dotare, degajarea unui pod metalic prăbuşit în albia unui râu din Bucerdea Vinoasă, care riscă să afecteze gospodăriile din vecinătate. Intervenţiile se desfăşoară ca urmare a solicitării Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către CJSU Alba, au continuat acţiunile de intervenţie pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor. Astfel, în Cricău a fost evacuată apa din 23 de subsoluri şi s-au decolmatat 500 metri rigolă la drumuri comunale. În Şard, comuna Ighiu, a fost evacuată apa din 8 subsoluri şi curţi, iar în Bucerdea Vinoasă din 15 subsoluri şi curţi. Se intervine cu utilaje grele pentru decolmatarea albiei şi regularizarea cursului pe Valea Bucerzii, decolmatarea unui podeţ şi evacuarea unui autoturism acoperit de aluviuni.

Sursa citată menţionează că a fost reluată în totalitate alimentarea cu energie electrică.

Peste 400 de case/dependinţe au fost inundate, 40 de autoturisme distruse, 4 motoutilaje afectate, 5 poduri şi podeţe distruse, iar 2 avariate, mai mulţi kilometri de drumuri comunale distruse şi avariate şi 10 persoane au fost evacuate în urma precipitaţiilor abundente înregistrate vineri după-amiaza în Alba.

Aversele de 35-40 litru pe metru pătrat, însoţite de rafale de vânt şi grindină, au provocat revărsări de pe versanţi, creşteri rapide ale debitelor râurilor şi deversări ale albiilor sau canalizărilor în municipiile Alba Iulia, Blaj şi Sebeş şi în comunele Ighiu şi Cricău, fiind înregistrate inundaţii ale gospodăriilor, colmatări de poduri, podeţe, blocare de persoane în locuinţe.

S-a intervenit pentru înlăturarea efectelor produse de inundaţii cu un număr total de 14 ofiţeri şi 45 de subofiţeri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba, 19 pompieri voluntari, 36 de poliţişti, angajaţi ai Electrica şi Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba. În sprijin au venit forţe şi mijloace de la patru inspectorate pentru situaţii de urgenţă – din Sibiu, Hunedoara, Cluj şi Bihor.