De ce e mai bine ca politicienii să joace rolul principal în conducerea statului? Simplu: pentru că, în cazul lor, răutatea, prostia și hoția sunt la vedere. Pe ceilalți, care alcătuiesc așa-numitul „stat profund”, nu-i cunoaștem, nu i-am mandatat să ne conducă și, mai ales, nu-i vedem. Ca să aflăm cât de proști sau cât de ticăloși sunt aceștia, trebuie să așteptăm ba fuga lui Sebastian Ghiță, ba serialul lui Dan Andronic, „Noi suntem Statul”…

Prima condiție pentru reechilibrarea raportului de forțe dintre politic (cu toate păcatele lui) și statul profund este limitarea puterii exercitate de acesta din urmă printr-un cocktail bine dozat în care se amestecă „hard power” (puterea tare), apanajul instituțiilor de forță, stăpânii dosarelor și ai cătușelor, și „soft power” (puterea ușoară), aflată în mâna ONG-urilor, a gurilor de tun din media și a agit-propagandiștilor de pe rețelele sociale. Puterea acestui monstru infra și para-statal s-a văzut la demonstrația de forță din ianuarie-februarie. Atunci, profitând de comunicarea catastrofală a lui Liviu Dragnea și a guvernanților și beneficiind, mai mult ca sigur, de concursul unor politicieni, care, pe sub sacou și cămașă, poartă epoleți sau senzor de telecomandă, a manipulat cu ușurință emoțiile a sute de mii de oameni cu pretenții de scaun la cap și a reușit, astfel, să blocheze adoptarea celebrei, necesarei și perfect constituționalei ordonanțe 13. Simțim puterea sistemului și în tăcerea asurzitoare care însoțește, din zone-cheie ale politicului, fiecare nouă constatare de abuz din partea uneia din cele mai sinistre figuri postdecembriste: Laura Codruța-Kovesi, procurorul-șef al DNA, care își permite să sfideze, oricând și fără să riște sancțiuni, Constituția, legile și bunul-simț comun.

Un nou guvern înseamnă o nouă oportunitate de a pune capăt acestei stări de fapt. Din punct de vedere instituțional, primii pași de urmat sunt limpezi și simpli: modificarea rapidă a codurilor penal și de procedură penală în acord cu deciziile Curții Constituționale, fie și prin ordonanță de urgență, formularea, de către ministrul Justiției, a propunerii de revocare a Laurei Codruța Kovesi și evaluarea serioasă a activității DNA, în scopul curățării instituției de personaje croite după chipul și asemănarea șefei, cu o înclinație nefirească spre abuz, și al reașezării parchetului anticorupție în matca instituțională stabilită de lege. 

Din punct de vedere al comunicării publice, o atare misiune a noului guvern nu este una simplă. Pentru o parte a electoratului, prizonieră a narativului „politicienii sunt răul absolut, procurorii, securiștii și tehnocrații sunt feți-frumoșii care ne scapă de ei” și activată civic astă-iarnă, sfârșitul pușcăriadei și al dosariadei TV-Facebook echivalează cu sfârșitul unei lumi în care acești oameni se simt bine. Le place atât de mult spectacolul oferit de stăpânii circului, cu politicieni târâți în cătușe la procuratură, încât nu mai au timp să observe că nepermis de multe dosare se termină cu achitări, că prejudiciile recuperate sunt infime și că, în societate, sfeterisirea banului public continuă, doar că a încăput pe mâna altora. Dresați în ani de zile de propagandă deșănțată anti-politicieni și anti-parlament (propagandă susținută, să recunoaștem, și de nivelul deplorabil al clasei politice), fanii ghilotinei koveșiste ar experimenta o miniapocalipsă emoțională care i-ar face, din nou, pradă ușoară pentru manipulatorii de meserie din media, de pe rețelele sociale și din ONG-uri.

Așadar, noua echipă guvernamentală trebuie să-și asume riscul de 100% în materie de noi proteste de stradă cu haștag în față. Condiția succesului este să le #reziste și să ia deciziile corecte, în pofida lor. De la Liviu Dragnea, ori Călin Popescu-Tăriceanu, și până la ultimul recrut pesedist sau aldist, membrii coaliției care a câștigat zdrobitor alegerile din decembrie 2016 ar trebui să fie perfect conștienți de realitatea că, în afara acestui segment de electorat ultraminoritar, românii nu mai dau două parale pe retorica anticorupție. Altminteri, PSD și ALDE ar fi avut scorurile PNL și USR, și viceversa. Pe această bază, o repetare a bâlbelor și a slăbiciunii vădite în ianuarie, nu ar avea, de data asta, decât valoarea unei probe certe a complicității cu sistemul.

Pentru a fructifica șansa de restart politic în afara anomaliei binomului dosar-pușcărie, mai trebuie îndeplinite două condiții. Prima: coaliția să desemneze un premier și un ministru al Justiției care nu plătesc tribut sistemului, chiar cu riscul opoziției președintelui Iohannis. A doua: Liviu Dragnea și cele două personaje desemnate pentru cele două posturi-cheie să-și depășească frica de dosar și de pușcărie. O fi posibil?