Criza din Irak: Pentagonul a relocat un al doilea portavion în Golful Persic

Criza din Irak: Pentagonul a relocat un al doilea portavion în Golful Persic

Portavionul american USS Mesa Verde, cu 550 de puşcaşi marini la bord, a intrat astăzi în Golf pentru a susţine o posibilă acţiune americană de ajutor pentru guvernul irakian, condus de şiiţi, în lupta împotriva insurgenţei islamiştilor suniţi, care au cucerit zone largi din nordul Irakului, a anunţat CNN.

''USS Mesa Verde'' se alătură portavionului ''USS George H.W. Bush'', căruia Pentagonul i-a ordonat sâmbătă să intre în Golf.

Preşedintele american, Barack Obama, a făcut cunoscut că ia în considerare o acţiune militară, cu excepţia trimiterii de trupe americane în Irak, pentru a ajuta guvernul irakian în eforturile sale de a opri insurgenţa islamiştilor suniţi.

Între timp, militanții islamiști din gruparea Statul Islamic din Irak și Levant au cucerit un nou oraș din nordul țării, Tal Afar, situat între Mosul și granița cu Siria.

Ne puteți urmări și pe Google News