Criză de spermă în Regatul Unit

Criză de spermă în Regatul Unit

Guvernul britanic avertizează în privinţa unei penurii de spermă în cazul oficializării Brexitului fără un acord cu Uniunea Europeană. Donaţiile de spermă s-au diminuat drastic în Marea Britanie de când donatorii şi-au pierdut dreptul la anonimat printr-o lege dată în anul 2005.

Britanicii care fac apel la donaţii de spermă pentru a avea copii riscă să nu mai poată folosi băncile europene în cazul ieşirii ţării lor din UE fără un acord, scrie AFP. Londra se pregăteşte deja pentru o astfel de situaţie și, cel puțin în prima fază, a rezolvat situația.

Într-o notă publicată joi, 30 august, Guvernul britanic anunţă că a importat aproximativ 3.000 de eşantioane din Danemarca şi alte 4.000 din Statele Unite.

De asemenea, se arată în același document, Regatul Unit a mai importat și 500 de ovule şi embrioni din ţări europene, potrivit AFP. Ministerul britanic al Sănătăţii mizează pe semnarea unor acorduri cu ţări terţe, în acest sens, dar măsura ar putea fi insuficientă.