Muncă. Sursa: Dreamstime.comFederaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a semnalat un deficit de forţă de muncă în sectorul HoReCa, estimat la 20-25% la nivel naţional şi până la 50% în staţiunile turistice. Principala provocare a industriei este lipsa de stabilitate a angajaţilor, iar peste 20% dintre muncitorii necalificaţi sunt străini.
Criză acută de personal în HoReCa
„Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) atrage atenţia asupra deficitului acut de forţă de muncă din sectorul HoReCa, care afectează stabilitatea şi sustenabilitatea afacerilor din domeniu”, a transmis FPIOR.
Deficitul de personal în HoReCa este de 20-25% la nivel naţional şi poate atinge 50% în oraşele turistice în sezon. Pentru a menţine standardele şi continuitatea activităţii, antreprenorii trebuie să găsească soluţii rapide, potrivit patronatului.
„Cea mai mare provocare a industriei ospitalităţii în acest moment este lipsa de stabilitate a forţei de muncă. În aceste condiţii, antreprenorii se văd nevoiţi să angajeze personal străin, chiar şi la costuri mai mari, pentru a asigura continuitatea serviciilor oferite clienţilor.
Muncitorii necalificaţi români nu au motivaţie, sunt instabili emoţionali şi nu iau decizii raţionale când vine vorba de locul de muncă, prin urmare majoritatea antreprenorilor din domeniu preferă să ia muncitori străini necalificaţi pe posturile de bază ale oricărui business din domeniu – spălător de vase, picol, etc.”, a explicat preşedintele FPIOR, Valentin Şoneriu.

Restaurant: Sursa foto: Pixabay
Măsurile propuse de FPIOR
Măsurile legislative şi taxarea forţei de muncă pot crea dificultăţi pentru angajatori şi angajaţi. Impozitele ridicate şi birocraţia reduc salariile nete şi afectează motivaţia, iar schimbările frecvente ale legislaţiei generează incertitudine. FPIOR subliniază necesitatea unei legislaţii clare şi stabile pentru un mediu de lucru eficient.
„Industria ospitalităţii nu îşi mai permite să piardă timp în lipsa unor măsuri concrete din partea autorităţilor. Ne plângem că nu avem mai mulţi turisti în România şi că nu avem o imagine de destinaţie de vacanţă cunoscută şi căutată în lume, dar nu luăm deloc măsuri de susţinere a acestui sector, a cărui contribuţie la PIB a depăşit 6%.
Deficitul de personal afectează grav serviciile oferite turiştilor şi, implicit, întreaga economie. Avem nevoie urgentă de soluţii eficiente, de la facilităţi fiscale pentru angajatori până la accelerarea procesului de recrutare şi integrare a forţei de muncă. Dacă nu acţionăm acum, ne vom confrunta cu o criză profundă în acest sector esenţial pentru România”, a spus Corina Martin, Secretar General FPIOR.

Documente. Sursa foto: Pixabay
Mai puține taxe pentru angajatori
FPIOR cere măsuri pentru susținerea industriei ospitalității, precum reducerea taxelor pentru angajatori, proceduri simplificate de recrutare a muncitorilor străini și strategii care să stimuleze întoarcerea lucrătorilor români din străinătate.
„Este esenţial ca statul să înţeleagă impactul economic al acestui deficit şi să colaboreze cu mediul privat pentru soluţii durabile. Industria ospitalităţii este un motor important al economiei naţionale şi trebuie susţinută corespunzător”, a mai adăugat preşedintele FPIOR, Valentin Şoneriu.
În prima parte a lui 2024, numărul angajaților din hoteluri și restaurante a crescut cu 6.800 față de anul precedent, conform INS. Totuși, cererea de personal calificat depășește oferta, iar costurile de recrutare și retenție rămân ridicate.
FPIOR, cea mai mare organizație din domeniu, reprezintă peste 1.000 de companii și susține interesele industriei la nivel național și internațional.