Cristian Diaconescu propune revizuirea Codului penal şi a Codului de procedura penală
- Magda Spiridon
- 7 noiembrie 2020, 22:04
Cristian Diaconescu, prim-vicepreşedinte al PMP, afirmă că perspectiva partenerilor europeni privind situaţia relaţiei dintre politic şi justiţie în România este una „foarte complicată" şi propune o serie de măsuri urgente, care să repună justiţia din ţara noastră pe un făgaş „normal şi european".
„Avertizez, la modul cel mai serios, că perspectiva partenerilor europeni privind situaţia relaţiei dintre politic şi justiţie în România este una foarte complicată. Astăzi există pentru instituţiile UE, parteneri de discuţie atât în zona prezidenţială, cât şi în zona executivă.
În condiţii de pandemie COVID-19, stăpânirea derapajelor privind deficitele enorme, cât şi lipsa de lichidităţi creează o competiţie acerbă între statele UE. Pe cale de consecinţă, propun o serie de măsuri urgente, menite a repune justiţia română pe un făgaş normal şi european", a scris Cristian Diaconescu sâmbătă, pe pagina de Facebook.
În acest context, liderul PMP propune „suspendarea imediată" a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgentă subsecvente, adoptate până la sfârşitul anului 2019, „care afectează funcţionarea statului de drept, echilibrele şi sistemul drepturilor şi libertăţilor în România", revizuirea legilor justiţiei „ţinând seama, pe deplin de recomandările formulate în MCV, precum şi de către Comisia de la Venetia şi GRECO", dar şi desfiinţarea Secţiei Speciale.
Diaconescu mai propune redeschiderea procesului de revizuire a Codului penal şi a Codului de procedura penala, "pentru a asigura compatibilitatea cu dreptul UE şi cu instrumentele internaţionale de luptă împotriva corupţiei, precum şi cu recomandările formulate în cadrul MCV şi prin avizul Comisiei de la Veneţia", punerea în practică a unui sistem "robust şi independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare si transparente, şi eliminarea dreptului ministrului Justiţiei de a propune conducerea DNA, DIICOT şi a Parchetului General, conform legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor".
În opinia sa, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să elaboreze un plan de acţiune şi de raportare periodică cu privire la implementarea Strategiei Naţionale Anticoruptie, „inclusiv cu privire la statisticile referitoare la incidentele de integritate în administraţia publiăa cu detalii privind procedurile şi sancţiunile disciplinare şi informaţii referitoare la măsurile structurale aplicate în domeniile vulnerabile", iar Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate să publice „rapoarte periodice, cuprinzând informaţii statistice exacte, privind confiscarea de bunuri provenite din săvârşirea de infracţiuni şi gestionarea acestora".
Totodată, Cristian Diaconescu consideră că Parlamentul ar trebui să instituie „un sistem de raportare periodică referitoare la deciziile adoptate în cele două Camere cu privire la solicitările de ridicare a imunităţii şi să organizeze de dezbateri publice", oferind atât CSM cât şi societăţii civile posibilitatea de a reacţiona.