Fostul deputat Cristian Boureanu va pleca asăzi acasă, după aproape două luni de arest. Deputatul va fi eliberat de la penitenciarul Rahova după ce instanța a decis că poate fi judecat sub control judiciar.
Pe 20 iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 i-au trimis în judecată pe Cristian Boureanu, acuzat că a agresat un poliţist rutier, şi pe iubita sa, Laura Dincă, pentru mărturie mincinoasă.
Pe 9 iunie, în jurul orelor 01:30, maşina în care se afla Cristian Boureanu a fost oprită în trafic, în zona Piaţa Charles de Gaulle din Sectorul 1 al Capitalei de un echipaj de poliţie rutieră.
Procurorii susţin în rechizitoriu că acesta "s-a manifestat violent, la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliţie din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră, în sensul că l-a ameninţat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a răsucit mâna stânga, i-a rupt cămaşa uniformei de serviciu şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice care pot necesita un număr de 15-20 zile de îngrijiri medicale".
Potrivit procurorilor, fiind audiată în calitate de martor, pe 9 iunie şi 6 iulie, Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu a făcut afirmaţii mincinoase şi "a creat o situaţie favorabilă fostului deputat". Astfel, declaraţia acesteia din 6 iulie este în contradicţie cu cea anterioară şi cu probatoriul administrat în dosar.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.