Cristi Borcea mai vrea un copil. Ar putea deveni tată pentru a zecea oară

Cristi Borcea mai vrea un copil. Ar putea deveni tată pentru a zecea oară Cristi Borcea și soția sa, Valentina Pelinel. Sursa foto: EVZ

Cristi Borcea are nouă moștenitori, șase din relațiile anterioare și trei cu Valentina Pelinel. Cei doi spun că și-au dorit mereu o familie mare și nu exclud posibilitatea să mai aducă pe lume încă un copil.

Valentina Pelinel și Cristi Borcea formează un cuplu frumos de ani buni și au împreună trei copii, două fetițe gemene și un băiat.  Cristi Borcea mai are alți șase copii din relațiile anterioare, dar nu exclude posibilitatea de a deveni din nou tată.

Familie fericită

Valentina Pelinel a vorbit recent despre viața de familie și spune că este extrem de fericită. Apariția celor mici a schimbat-o total, a învățat-o să fie mai tolerantă și să se bucure de toate momentele petrecute alături de cei dragi.

„Milan e foarte liniștit și cuminte, nu e el cel năzdrăvan! Una dinte fetițe e mai năzdrăvană, Rania! Eu sper să nu avem probleme cu ea, eu iau partea bună a lucrurilor! Sper să fie îndrăzneață și să se descurce în viață. Ne uităm cum cresc sub ochii noștri și cum devin două domnișoare cu personalități diferite, cum descoperă lumea alături de noi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fiecare moment devine atât de important tocmai pentru că timpul fuge mult prea repede. Rania e lipită de mine, Indira este în lumea ei și este mai înspre tati. Am învățat de la copiii mei să fiu mai tolerantă. Nu aveam atât de multă răbdare.

Nici măcar nu ridic glasul în fața lor. Vreau să crească frumos și armonios. Cristi nu are răbdare de fel, dar cu copiii e altfel", a povestit Valentina Pelinel, pentru click.ro.

Al zecelea copil

Deși are deja nouă copii, omul de afaceri Cristi Borcea nu exclude posibilitatea să devină tată pentru a zecea oară. „Nouă ne plac, dar deocamdată avem casa plină de copii. Nu spun nu, cine știe ce îți poate aduce ceasul. De când îi avem pe cei mici, suntem foarte fericiți.

Evident că nu este deloc ușor, mai ales la vârstele acestea, dar satisfacția e mare. Nu se compară cu absolut nimic pe lumea asta zâmbetul lor, bucuria din ochii lor. E un sentiment special, unic”, a mai declarat Valentina Pelinel pentru sursa citată.