Antonescu nu vrea pensie specială, chiar dacă are acest drept. Ce spune despre magistrați

Antonescu nu vrea pensie specială, chiar dacă are acest drept. Ce spune despre magistrațiCrin Antonescu. Sursa foto: Captură video

Crin Antonescu nu va solicita pensie specială în calitate de fost parlamentar. El este, de asemenea, unul dintre susținătorii eliminării pensiilor speciale pentru magistrați, propunând ca vârsta de pensionare să fie de 65 de ani și pentru aceștia.

Crin Antonescu: Nu trebuie să mă angajez public

Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale din partea alianței PSD-PNL-UDMR și fost parlamentar timp de șase mandate, a declarat că nu a cerut și nu va cere niciodată pensia specială de parlamentar, deși, conform legii, ar fi eligibil.

Întrebat de jurnalista Cătălina Porumbel, ca beneficiar de pensie specială în urma mandatelor de parlamentar, dacă va accepta pensie specială și dacă se angajează public că renunță la acest privilegiu, Crin Antonescu a răspuns:

„Nu trebuie să mă angajez public. N-am nicio obligație în sensul acesta. Pot doar să vă informez că sunt beneficiar potențial, adică în virtutea legii, aș putea face cererea pentru pensia specială. Nu am făcut și nu voi face această cerere pentru pensia specială, de vreme ce astăzi cer Guvernului și Parlamentului, care a reușit de ceva vreme deja, nu știe toată lumea încă,  să elimine, pentru viitor, pensiile parlamentarilor, pensiile speciale ale  parlamentarilor”.

Cu privire la magistrați: Nu văd de ce n-ar face-o și pentru ei

Crin Antonescu a declarat că reprezentanții coaliției de guvernare vor prezenta la Parlament un proiect de lege ce prevede pensionarea la vârsta de 65 de ani pentru cei care aleg o carieră în magistratură. El a subliniat că această inițiativă este rezultatul unei propuneri formulate în timpul ședinței coaliției.

„Nu văd de ce n-ar face-o și în ceea ce privește magistrați. Mă bucur că mi-ați spus această întrebare. Țin să precizez încă o dată că nu e vorba de militari, nici de cei din sistemul de apărare și ordine publică, e vorba strict de magistrați”, a mai punctat Antonescu.

Crin Antonescu: E păcat de Dumnezeu să trimiți în pensie, la 48 de ani, un om

Crin Antonescu a venit din nou cu critici la adresa sistemului de pensii speciale din justiție, afirmând că pensionarea magistraților la vârsta de 48 de ani reprezintă o absurditate periculoasă pentru întregul sistem.

 

„Cea mai importantă miză pentru mine, dincolo de cele 230 de milioane de la PNRR, dincolo de acest principiu al echității, e ceva ce mă preocupă, despre care am vorbit de multă vreme și n-am vorbit numai eu, vorbesc foarte mulți oameni.

E păcat de Dumnezeu să trimiți în pensie, la 48 de ani, un om, un magistrat care abia la vârsta aceea are suficientă experiență, cunoștințe, practică încât să fie judecător”, a concluzionat Crin Antonescu, la antena3.ro.